Prima pagină » Sport » Reacția Simonei Halep după ce s-a spus că Gică Hagi i-ar fi finanțat cariera

Reacția Simonei Halep după ce s-a spus că Gică Hagi i-ar fi finanțat cariera

Simona Halep, jucătoarea română de tenis aflată pe locul trei la nivel mondial, a negat informațiile conform cărora Gică Hagi i-ar fi împrumutat familiei sale suma de jumătate de milion de euro pentru a-i susține financiar cariera.

Simona Halep susține că prietenia dintre ea și Gică Hagi a început în urmă cu un an, când s-au întâlnit la academia de fotbal pe care acesta a înființat-o.

„Nu este nimic adevărat. Cu domnul Hagi am început să vorbesc acum un an, când ne-am întâlnit la Academie. Am fost să-l văd pe vărul meu care joacă fotbal acolo”, a spus Halep, citată de GSP.

Presa a relatat zilele trecute despre o înțelegere pe care familia sportivei ar fi făcut-o cu Hagi, în 2012.

Conform acestor zvonuri, „Regele” i-ar fi împrumutat tatălui lui Halep suma de 500.000 de euro pentru a-i finanța cariera. Singura „condiție” a împrumutului ar fi fost aceea ca, dacă în trei ani de zile Simona va ajunge în top 20 la nivel mondial, familia să-i returneze o sumă dublă.

Înțelegerea ar fi fost făcută pe baza unei convenții scrise și nu are stipulată nici o altă dobândă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online