Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis va fi decorat de Ambasada Germaniei

Klaus Iohannis va fi decorat de Ambasada Germaniei

Klaus Iohannis va fi decorat de Ambasada Germaniei cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru merite al Republicii Federale Germania

Președintele PNL, Klaus Iohannis, va primi mâine o distincție din partea statului german, urmând să-i fie conferită Crucea de Ofițer al Ordinului pentru merite al Republicii Federale Germania, au declarat pentru gândul surse din PNL. Decernarea va avea loc la București și va fi făcută de ambasadorul Germaniei,  Werner Hans Lauk.

Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania a apărut la inițiativa președintelui Theodor Heuss  și  a cancelarului Konrad Adenauer în 1951, fiind atribuit cetățenilor germani, dar și celor străini.

Liderul PNL are o listă de astfel de distincții primite, existând chiar și o secțiune specială pe site-ul său privind decorațiile.

Printre acestea sunt: Crucea Federală de Merit oferită de Republica Federală Germania  (2006), Ordinul Național Steaua României (2007), Ordinul Național Italian – Steaua Solidarității Italiene (2008), Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” oferit de Austria (2009), ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene (2009), Ordinul Național al României pentru Merit în frad de Cavaler.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete