Prima pagină » Sport » Floyd Mayweather, victorie de peste 30 de milioane de dolari: l-a învins pe Marcos Maidana și și-a păstrat titlurile WBA și WBC

Floyd Mayweather, victorie de peste 30 de milioane de dolari: l-a învins pe Marcos Maidana și și-a păstrat titlurile WBA și WBC

Floyd Mayweather, victorie de peste 30 de milioane de dolari: l-a învins pe Marcos Maidana și și-a păstrat titlurile WBA și WBC
Pugilistul american Floyd Mayweather și-a păstrat titlurile WBA și WBC la categoria semimijlocie, în urma victoriei la puncte, înregistrată sâmbătă, la Las Vegas, în fața argentinianului Marcos Maidana, informează AFP.

Decizia arbitrilor a fost unanimă, 115-112, 116-111, 116-111, astfel că Mayweather, cel mai bine plătit sportiv din lume, și-a trecut în palmares, la 37 de ani, cea de-a 47-a victorie (26 înainte de limită, nicio înfrângere).

Cu excepția reprizei a patra, americanul a dominat întâlnirea, oferindu-i o lecție de realism și precizie lui Maidana, care nu l-a pus niciodată în pericol pe adversarul său.

Cei doi s-au mai întâlnit în luna mai, când Mayweather s-a impus după o luptă mult mai echilibrată.

În urma acestui meci, Floyd Mayweather a primit o bursă de 32 de milioane de dolari (24,5 milioane de euro), fără a include cota din rețeta TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!