Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu, citat ca martor într-un dosar

Traian Băsescu, citat ca martor într-un dosar

Traian Băsescu, citat ca martor într-un dosar
Președintele Traian Băsescu a fost citat ca martor în dosarul lui Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat în față șeful statului la Constanța în luna mai.

Procesul lui Adrian Zglobiu va avea loc în 11 noiembrie la Judecătoria Constanța, Traian Băsescu fiind chemat să depună mărturie în acest caz.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Zglobiu sub acuzația de tulburare a liniștii și ordinii publice.Adrain Zglobiu a fost cercetat și pentru acuzația de ultraj, după ce președintele Traian Băsescu a depus o plângere penală împotriva sa pentru săvârșirea acestei infracțiuni, dar procurorii au decis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanța.

După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus la sediul Poliției Județene Constanța, ulterior fiind audiat și la Parchetul Tribunalului Constanța. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănțeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Bărbatul a fost reținut de procurori, în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri și alte violențe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

În aceeași noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliției, după expirarea ordonanței de reținere. El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea din arest că nu face parte din nicio formațiune politică.

În 26 mai, reprezentanții Parchetului Tribunalului Constanța au anunțat că președintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracțiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

În aceste condiții, procurorii au preluat dosarul de la Poliția Constanța, cercetările fiind făcute pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!