Prima pagină » Știri externe » China anunță noul obiectiv al programului său spațial

China anunță noul obiectiv al programului său spațial

China anunță noul obiectiv al programului său spațial
China intenționează să trimită, în jurul anului 2020, o sondă spre Marte, care va plasa pe planeta roșie un vehicul teleghidat, după eșecul unei precedente misiuni spațiale către aceeași destinație, a anunțat, marți, presa oficială chineză, citată de AFP.

„Prevedem să realizăm o misiune spre Marte în jurul anului 2020, care va include plasarea pe orbită a unei sonde, o coborâre pe Marte și un program de explorare realizat de un vehicul”, a declarat cercetătorul Peng Tao, citat de cotidianul China Daily.

„Prin comparație, celelalte națiuni vor trebui să efectueze mai multe misiuni pentru a reuși aceste trei etape”, a adăugat el.

Agenția spațială chineză nu a anunțat în mod oficial noua misiune spre Marte, însă dorința statului chinez de a explora planeta roșie este binecunoscută.

China și-a perfecționat în ultimii ani tehnologiile din domeniul spațial, reușind o aselenizare în 2013, cu sonda Chang’e-3, apoi să plaseze pe suprafața lunară un vehicul teleghidat, supranumit „Iepurele de jad”.

China a spus că acea misiune a reprezentat „un succes deplin”. Acel rover lunar s-a confruntat însă cu o serie de probleme mecanice care l-au determinat să intre în perioade îndelungate de „comă”.

Prima misiune a Chinei către Marte s-a încheiat cu un eșec, în 2011, deoarece satelitul chinez Yinghuo-1, care trebuia să studieze suprafața și câmpul magnetic al planetei roșii, a fost pierdut odată cu prăbușirea necontrolată a sondei Phobos-Grunt, creată de Agenția Spațială Europeană, în Oceanul Pacific.

În septembrie, India – o altă țară din Asia care are ambiții spațiale mari – a reușit să plaseze pe orbita lui Marte o sondă creată cu costuri reduse și într-un timp record.

China alocă miliarde de dolari explorării spațiale, percepută ca un simbol al noii puteri politice a țării, sub egida Partidului Comunist chinez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus