Mărturiile primului european scăpat din „coridorul morții”: Executarea unui ucigaș nu alină durerea

Joaquín José Martínez (43 de ani) a fost arestat în 1996 în SUA, fiind acuzat pentru un dublu asasinat. Un an mai târziu a fost condamnat la moarte. După trei ani petrecuți în „coridorul morții” din Florida, procesul său a fost rejudecat și a fost declarat nevinovat, fiind cunoscut drept primul european ieșit din „coridorul morții” din Florida.

De atunci, bărbatul născut în Ecuador, din tată spaniol, luptă împotriva pedepsei capitale, spunând lumii povestea sa și a „colegilor din coridorul morții”.

EXCLUSIV Cristoiu intervine în scandalul ambasadoarei americane: În prostia lor au zis că Bolojan era erou martir al luptei împotriva imperialismului în America

11:31

REACȚIE Mesajul lui Dominic Fritz cu o zi înainte să își piardă mandatul de primar al Timișoarei

11:27

Invitat special al conferinței „Nu există Justiție fără Viață!”, organizată la București de Comunitatea Sant’Egidio, Martinez a povestit, miercuri, cum i-a fost schimbată viața de experiența celor trei ani într-o închisoare americană.

„Apreciez probabil totul de o mie de ori mai mult decât o făceam înainte. Să nu înțelegeți că mă bucur că m-am aflat în coridorul morții, dar a fost o experiență ce mi-a deschis ochii asupra vieții. Sunt foarte multe lucrurile pe care nu le apreciem la justa lor valoare în viața de zi cu zi, îmbrățișarea pe care o poți da părinților, un sărut pe fruntea copilului, frunzele ce cad, o plimbare prin oraș, ploaia. Reacția noastră de cele mai multe ori când plouă este să fugim, să ne ascundem, să ne acoperim. Gândiți-vă că eu în cinci ani și jumătate nu am văzut o picătură de ploaie, nu am văzut stelele, nu mi-am văzut familia, nu am putut să mă bucur de zile de naștere, de aniversări”, a spus Joaquín José Martínez, mărturisind că vorbește în numele „colegilor” care nu mai sunt despre „marea nedreptate care este pedeapsa cu moartea”.

Martinez susține că el însuși era în favoarea pedepsei capitale. „Mă aflam în coridorul morții și continuam să cred în pedeapsa capitală. Nu mi s-a schimbat gândirea imediat, a fost nevoie de trei ani acolo, ani în care am văzut cât de multă nedreptate este, cât de rău sunt tratați condamnații la moarte, uneori persoane cu dizabilități. Îi datorez totul unui coleg, Frank Lee Smith, un cetățean de culoare, care și-a petrecut 20 de ani în coridorul morții, condamnat pentru asasinarea și violarea unei fetițe de 9 ani”, a mărturisit el.

„Acest bărbat și-a petrecut 20 de ani în coridorul morții. Eu după trei ani deja ajunsesem la capătul răbdării, aveam momente în care deliram, vorbeam singur și totuși mă bucuram de foarte mult sprijin din partea familiei, din partea ambasadei care mă suna în fiecare săptămână. El, după 20 de ani, pierduse noțiunea timpului și nu mai știa bine cine este, unde se află. Avea momente în care la 3 dimineața se trezea și începea să tragă de gratii iar noi îi spuneam «Frank, vorbește mai încet, o să vină paznicii și o să ne bată pe toți». Dar el continua să strige: «sunt nevinovat, sunt nevinovat». Și paznicii coborau, îi auzeam, intrau în celula lui, îl băteau atât de tare încât era nevoie de cele mai multe ori să fie dus la infirmerie, unde stătea două, trei zile până își revenea. Într-o zi nu s-a mai întors. La câteva luni după aceea, când deja mă pregăteam pentru al doilea proces, l-am văzut la infirmerie, era legat la mâini și la picioare, pierduse multe kilograme, nu mai era bărbatul impunător și masiv, avea cancer și avea să moară. Tremura, l-am salutat, dar nu m-a recunoscut”, a povestit Martinez, care nu a înțeles niciodată lipsa de umanitate a celor din închisoare. Mai ales că s-a dovedit, la un an de la moartea bărbatului, că acesta era nevinovat.

„Eu încerc să vorbesc pentru ei, pentru toți acești colegi care nu mai pot să-și împărtășească experiența. Este o cruce pe care o port zilnic”, a afirmat primul european scăpat din „coridorul morții”.

De la eliberarea sa în 2001, Martinez a călătorit mult, spunându-și povestea, și cel mai des este întrebat cum ar reacționa dacă un apropiat ar păți ceva.

„După 3 ani de la eliberare am răspuns acestei întrebări. Pe 30 septembrie 2003, tatăl meu a fost călcat, în timp ce traversa strada, de o motocicletă condusă de un băiat de 17 ani. Pot să înțeleg, nu să justific, furia pe care o simte cineva atunci când pierde o persoană dragă. Atunci când tatăl meu a fost călcat pe trecerea de pietoni, vă mărturisesc că, dacă l-aș fi avut în fața mea pe acel băiat de 17 ani, probabil că l-aș fi omorât”, susține el, precizând că l-a salvat mustrarea mamei, care i-a reproșat că nu a învățat nimic din experiența detenției.

„Chiar dacă aș fi putut să-l văd pe cel care l-a omorât pe tata executat o dată, de o sută, de o mie de ori, nu mi-ar fi alinat durerea, nu m-ar fi ajutat”, recunoaște el acum.

Referitor la pedeapsa capitală, Martinez are păreri împărțite. Spune că e ușor să critici statele care aplică pedeapsa cu moartea și că sunt motive diverse pentru care unii susțin această procedură, dar se întreabă dacă se poate vorbi de justiție în acest caz.

„Mulțumită intervenției tuturor s-a reușit revizuirea cazului și în prima zi a celui de-al doilea proces procurorul care instrumenta cazul a spus că nu se va cere pedeapsa capitală. Ce s-a schimbat în decurs de trei ani? Asta nu e justiție. Dacă aș fi fost rudă cu cei asasinați m-aș fi întrebat: «de ce nu se mai cere pentru aceeași faptă pedeapsa capitală pentru acest ucigaș?» Nu e justiție. Pentru mine situația era alta la al doilea proces: aveam sprijinul guvernului, al Parlamentului European, aveam o echipă de avocați foarte bună, aveam chiar și o scrisoare din partea Papei. Vedeți eu asta numesc nedreptate”, a conchis el.

Joaquín José Martínez a venit la București pentru a participa la conferința „Nu există Justiție fără Viață!”, eveniment ce marchează Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea.

Comunitatea Sant’Egidio a lansat, în 2002, Ziua Internațională „Orașe pentru Viață – Orașe împotriva pedepsei cu moartea”, alegând data de 30 noiembrie în amintirea primei aboliri a pedepsei cu moartea, în Marele Ducat al Toscanei, pe 30 noiembrie 1786.

La prima ediție au participat aproximativ 80 de orașe. În prezent, peste 1.900 de orașe sărbătoresc această zi prin inițiative cu caracter educativ și intervenții menite să sensibilizeze populația acestor orașe.

Bucureștiul a aderat în 2010 la această campanie, iluminând sediul Facultății de Arhitectură, și de atunci organizează în fiecare an evenimente în vederea sensibilizării opiniei publice cu privire la importanța suspendării pedepsei cu moartea în toată lumea.

Potrivit datelor pentru 2013, Afganistan, Belarus, China, Iran, Irak și Japonia sunt țările unde s-au înregistrat cele mai multe execuții.