Prima pagină » Sport » Echipa feminină a Oțelului Galați, sacrificată deși se află pe primul loc în Liga a II-a

Echipa feminină a Oțelului Galați, sacrificată deși se află pe primul loc în Liga a II-a

Echipa feminină a Oțelului Galați, sacrificată deși se află pe primul loc în Liga a II-a
Conducerea clubului de fotbal Oțelul Galați a luat decizia desființării echipei feminine, deși aceasta se află pe primul loc în liga secundă și este foarte aproape de a obține promovarea în primul eșalon.

Surse din cadrul grupării gălățene susțin că echipa feminină nu-și va relua activitatea după pauza de iarnă din rațiuni financiare, în condițiile în care costurile cu ea se ridică la aproximativ 100.000 de euro pe sezon, iar obiectivul prioritar al clubului este evitarea retrogradării de către echipa de seniori în Liga I.

Jucătoarele au fost deja informate de către oficiali să-și caute alte echipe. ”Toate jucătoarele ne-am reziliat contractele”, a declarat Andreea Herczeg, una dintre jucătoare.

Recomandarea video

Mediafax
Sindicatele din penitenciare, plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu – DOCUMENT
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume