Prima pagină » IT&C » „Ne știu în toată lumea. 500 milioane de oameni folosesc ceva din România”. Un brand construit la București a cucerit lumea

„Ne știu în toată lumea. 500 milioane de oameni folosesc ceva din România”. Un brand construit la București a cucerit lumea

Adrian Popa
Soluțiile de securitate digitală dezvoltate de compania românească Bitdefender sunt folosite la nivel global de mai bine de 500 milioane de utilizatori.

„Avem tehnologii create de români, suntem un brand românesc și suntem compania românească care a reușit să atragă cel mai mare număr de utilizatori la nivel global. Ne mândrim cu originile noastre românești și fiecare pas pe care l-am făcut la nivel mondial, fiecare teritoriu cucerit de noi, dacă putem spune așa, este un teritoriu în care a ajuns și România”, a declarat, pentru gândul, Cătălin Coșoi.

Soluțiile companiei, care au primit distincția de „Produsul Anului” de la una din cele mai prestigioase instituții de testare independentă, AV-Comparatives, sunt la mare căutare în Vest. Cea mai importantă piață pentru Bitdefender o reprezintă SUA, cu o pondere de aproximativ 35% în totalul vânzărilor în 2013. Cea mai importantă regiune din același punct de vedere este reprezentată de Europa de Vest – Germania, Franța, Marea Britanie, Țările Nordice – cu o pondere totală de 46-48% în vânzări. La nivelul anului trecut veniturile obținute în România reprezentau mai puțin de 2% din vânzările totale ale Bitdefender.

Potrivit lui Coșoi, raportul business/consumer este echilibrată în numărul total de clienți. „Pe segmentul produselor noastre pentru consumatorii individuali cel mai vândut produs este Bitdefender Total Security, iar pe zona de business Bitdefender Gravity Zone”, spune reprezentantul companiei.

Android și Windows XP, ținte pentru atacuri

Compania s-a concentrat și pe segmentul aplicațiilor mobile, în condițiile în care infractorii cibernetici și-au mutat atenția asupra acestora odată cu dezvoltarea explozivă a industriei dispozitivelor mobile. Portofoliul Bitdefender numără peste 10 aplicații mobile lansate sub brandul propriu sau în colaborare cu alte companii. Un exemplu de produs co-branded pe piața din România ar fi Orange Antivirus powered by Bitdefender. De la lansarea primei aplicații și până astăzi numărul total de instalări a depășit 5 milioane, în mai bine de 100 de țări.

Android, sistemul de operare mobil care domină autoritar piața, cu o cotă de aproximativ 80%, reprezintă ținta principală a atacurilor. „Cele mai active familii de malware de anul acesta au fost troieni specializați în ransomware (Trojan.Android.Koler) care blochează accesul la telefon până când utilizatorul plătește o > de aproximativ 300 de dolari. Alți troieni extrem de prolifici în spațiul Android sunt Androrat și Dendroid, două aplicații care sunt vândute pe forumuri de hacking ca și servicii și care le permit hackerilor să preia controlul terminalului utilizatorului”, explică Cătălin Coșoi.

În ceea ce privește sistemele de operare desktop, cel mai vulnerabil este, potrivit reprezentantului Bitdefender, Windows XP, care la nivel global are încă o cotă de piață de 13,57%, conform Netmarketshare.com. „Acest produs are peste 12 ani de existență, iar în ultimele 8 luni nu a mai primit nici o actualizare de securitate de la producător. În acest moment, două din zece calculatoare din România rulează Windows XP  și, implicit, sunt extrem de vulnerabile la atacuri din exteriorul rețelei”, spune Coșoi.

Industria soluțiilor de securitate nu mai este reactivă la amenințări

Multă lume nu își instalează o soluție de securitate deoarece există teoria că întâi apare amenințarea informatică, iar apoi soluția la aceasta și că, odată infectat un computer, antivirusul instalat ulterior este compromis. Însă, potrivit lui Coșoi, soluțiile de securitate au evoluat și pot proteja sistemele de amenințări necunoscute încă. „E adevărat că, timp de ani de zile, industria de antivirus a fost în mare parte reactivă la amenințările informatice. Lucrurile s-au schimbat dramatic, însă, o dată cu creșterea numărului de amenințări informatice care apar zilnic. Soluțiile moderne de securitate folosesc tehnologii multiple de detecție proactivă precum euristici și analiză comportamentală. Una dintre marile provocări pe care le-am avut noi la nivel de tehnologie a fost izolarea comportamentelor potențial nocive pentru a le identifica chiar și în amenințări pe care nu le-am văzut în laborator”, explică Coșoi.

Compania lansează primul său dispozitiv hardware

Bitdefender Box

O problemă pentru multe dispozitive conectate la internet este că nu pot rula aplicații de securitate. Exemple sunt camere IPTV, televizoare inteligente și alte terminale interconectate. Pentru acestea, compania va lansa, în ianuarie 2015, mai întâi în SUA, o platformă hardware de sine stătătoare, numită Bitdefender BOX. Acest echipament de rețea combinație între un firewall hardware, un router, un server VPN și un echipament pentru detecția intruziunilor. Având două porturi Ethernet, Bitdefender Box poate fi amplasat înaintea router-ului pentru a inspecta tot traficul care intră sau iese, poate fi amplasat între router și rețeaua internă, poate fi conectat la unul dintre porturile Ethernet ale router-ului pentru a scana tot traficul din rețeaua internă sau poate fi folosit chiar ca router.

Recomandarea video

Mediafax
Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
„Nebunia progresează”. Moment de neputință la Kremlin: Putin a fost pus în dificultate în fața ofițerilor săi
Mediafax
Un important lider european își taie salariul la jumătate
Click
Horoscop luni, 25 mai. Leii au parte de experiențe noi, iar Vărsătorii își asumă riscuri
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Drumul Expres Galați – Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, până când nu l-a inventat Iorga?”