Prima pagină » Știri » Doi pompieri, la spital după explozia unei butelii în timpul unui incendiu la Comarnic

Doi pompieri, la spital după explozia unei butelii în timpul unui incendiu la Comarnic

Doi pompieri, la spital după explozia unei butelii în timpul unui incendiu la Comarnic
Doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au fost transportați la spital după ce au fost răniți în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu la o casă din Comarnic, în urma exploziei unei butelii aflate în locuința cuprinsă de flăcări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, un angajat al ISU Prahova, în vârstă de 29 de ani, și un altul în vârstă de 44 de ani au fost răniți, în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unei intervenții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în orașul Comarnic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi pompieri au intervenit, alături de alți colegi, pentru stingerea incendiului care a cuprins casa pe o suprafață de 300 de metri pătrați, iar la un moment dat o butelie de voiaj aflată în imobil a explodat, rănindu-i pe cei doi pompieri care se aflau în afara locuinței.

Unul dintre răniți a fost dus la Spitalul din Sinaia, iar celălalt la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești, primul fiind externat, miercuri, în timp ce colegul său a rămas internat în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului din Ploiești, viața sa nefiind pusă în pericol în urma rănilor suferite.

Potrivit reprezentanților ISU, pe lângă butelia care a explodat, în casa cuprinsă de flăcări se mai aflau alte două butelii.

La intervenția de la Comarnic au participat trei autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa maghiară despre alegerile de la București: „Aproape nimănui nu i-a păsat cine va fi noul primar”
Digi24
Cea mai mare problemă cu care se va confrunta noul primar al Bucureștiului. „Nu e normal să nu ai căldură iarna. E strigător la cer”
Cancan.ro
Totul despre Cristina Simona Ciucu, soţia primarului Capitalei. Ce firmă deține împreună cu Ciprian Ciucu
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Situație incredibilă într-o comună din Botoșani: după tată și mamă, a venit rândul fiicei să conducă primăria
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Cine este și ce avere are Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei
Cancan.ro
Prima gafă de primar a lui Ciprian Ciucu! L-a atacat direct pe Nicușor Dan: 'Mi-a scăpat acest lucru'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-minune cu care a slăbit Ozana Barabancea. Are o siluetă trasă prin inel și arată mai bine ca-n tinerețe!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Când au fost inventate închisorile?