Prima pagină » Știri externe » Peste 2.000 de polițiști, mobilizați pentru balul anual al extremei-drepte la Viena

Peste 2.000 de polițiști, mobilizați pentru balul anual al extremei-drepte la Viena

Peste 2.000 de polițiști, mobilizați pentru balul anual al extremei-drepte la Viena
Peste 2.000 de polițiști, mobilizați pentru balul anual al extremei-drepte la Viena

Cincisprezece mitinguri sunt prevăzute pentru a denunța această serată organizată la Hofburg, palatul imperial de iarnă, iar o parte din Ring, celebrul bulevard circular care înconjoară centrul istoric, va fi închis începând de după-amiază.

„Balul absolvenților universității” (Akademikerball), denumit anterior balul organizațiilor studențești, este organizat de filiala vieneză a partidului de extremă-dreapta FPOe. Președinta Frontului Național francez, Marine Le Pen, a generat o polemică în Franța în 2012, după ce a participat la acest bal.

Între 6.000 și 8.000 de manifestanți care se opun balului au protestat anul trecut față de organizarea evenimentului. Spre sfârșitul serii, confruntările dintre poliție și militanți de extremă-stânga s-au soldat cu aproximativ 20 de răniți. Prefectul poliției din Viena, Gerhard Puerstl, a interzis săptămâna aceasta manifestația anunțată de alianța stângii radicale NOWKR, care și-a anunțat intenția de a defila cu orice preț.

La rândul său, partidul Verzilor austrieci a organizat un miting în oraș pentru „a trimite un semnal puternic” împotriva „fascismului”. Supraviețuitori ai Holocaustului sunt așteptați la acest miting.

Mai multe cortegii urmează să se reunească în final în fața catedralei Sfântul Ștefan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”