Prima pagină » Știri politice » Varujan Vosganian, undă verde pentru urmărirea penală. Cum le-a cerut colegilor să îl apere de procurori

Varujan Vosganian, undă verde pentru urmărirea penală. Cum le-a cerut colegilor să îl apere de procurori

Varujan Vosganian, undă verde pentru urmărirea penală. Cum le-a cerut colegilor să îl apere de procurori
Vosganian, despre solicitarea procurorilor pentru urmărirea penală: "Nu are temei legal și trebuie respinsă"

Senatorul Varujan Vosganian poate fi urmărit penal, în cazul Romgaz-Interagro, după ce comisia juridică a avizat favorabil solicitarea procurorilor.

Liberalul a declarat, marți, înainte de audiere, că, potrivit Codului de procedură penală, legii răspunderii ministeriale și Constituției României, cererea pentru urmărirea sa penală nu are temei legal și ar trebui respinsă.

„Scopul prezenței mele aici este să prezint colegilor mei câteva elemente. Cel dintâi, să reinterez faptul că decizia pe care am luat-o, în 2008, de a sprijini industria chimică și agricultura românească a fost o decizie corectă, lucru care la vremea respectivă a fost susținut de Guvern și a fost, în același timp, confirmat de realitățile economice. Asupra acestui lucru, Senatul s-a pronunțat în octombrie 2013, socotind că ceea ce am făcut a fost rezultatul atribuțiilor mele de ministru și răspunderea era pur politică și nicidecum penală”, a susținut senatorul.

El a arătat că le va spune colegilor din Comisia juridică că această nouă sesizare nu se bazează pe legalitate. „Conform Codului de procedură penală, legii răspunderii ministeriale și Constituției României, această solicitare nu are temei legal și ea ar trebui respinsă”, a spus el.

Întrebat dacă votul poate fi „schimbat”, acesta și-a declarat speranța că prezența sa la comisie va convinge în legătură cu temeinicia argumentelor mele.

„Eu nu pot să anticipez rezultatul votului lor, doar să reamintesc că, în 2013, Comisia juridică a respins solicitarea Parchetului, iar Senatul, cu o majoritate copleșitoare, a luat act și a acceptat pledoaria în sensul nevinovăției mele. Așadar, e vorba de o hotărâre definitivă a Senatului și, fără indicii noi, ea nu poate repusă în discuție fără a fi o agresiune la adresa statului de drept, a echilibrului puterilor în stat și la adresa drepturilor mele de cetățean al acestei țări”, a completat senatorul liberal.

Amintim că pe 7 octombrie 2013, procurorii DIICOT au cerut începerea urmăririi penale în lui Vosganian, tot în dosarul Romgaz-Interagro, tot alături de Adriean Videanu, atunci fiind acuzat de subminarea economiei naționale. Avizul comisiei juridice de atunci nu a fost nici în favoarea, nici împotriva solicitării procurorilor, după cum susține senatorul PNL, ci a fost votat la un scor strâns: 5-5. Concret, comisia juridică nu a făcut nicio recomandare plenului în privința votului, lăsându-i pe senatori să voteze după propria conștiință. În plus, la momentul respectiv, Vosganian a avut la dispoziție trei săptămâni pentru a se apăra.

„Este pentru prima dată când unui senator i se acordă trei săptămâni pentru a-și organiza apărarea. Senatul nu este un detaliu procedural, ci face parte din procedură. În mod greșit se crede că Senatul dă doar un aviz și dacă e negativ împiedică actul justiției. Am pledat pentru faptul că tot ce am întreprins în 2008-2009 era responsabilitatea mea de ministru, care este obligat să rezolve problemele sociale și să slujească interesul de ansamblu al economiei. Am socotit că acest referat, care e un fel de rechizitoriu, este un gest de dispreț la adresa Senatului, care nu e un ghișeu care dă avize, este un for de decizie”, a declarat Vosganian, la finalul ședinței comisiei juridice din 2013.

Acum, întrebat dacă există probe noi în cazul său, în care procurorii au schimbat fapta de subminare a economiei naționale în abuz în serviciu, Vosganian a explicat că „în acest referat nu există nicio faptă nouă”.

„Există încadrări noi, pentru că încadrările vechi nu mai erau conforme cu noul Cod penal, dar nu se poate da o începere de urmărire penală pe noi încadrări, ci pe noi fapte. Este un lucru prevăzut în legislația română. Deci o nouă cercetare se poate face pe fapte noi și nu pe încadrări noi”, a declarat liberalul.

Întrebat de ce nu merge să dea lămuriri dacă sunt probleme din partea procurorilor, el a răspuns: „Decizia Senatului este o parte a procedurii. În orice etapă a procedurii, dacă ești nevinovat, îți poți dovedi nevinovăția. Intrarea în procedura ulterioară, ignorând decizia Senatului, înseamnă, de fapt, ieșirea din viața publică, înseamnă o perioadă de mai mulți ani în care va trebui să dovedești o nevinovăție care este, altminteri, evident”, a mai declarat senatorul.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, sub aspectul infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.

Săptămână trecută, pe 3 februarie, comisia juridică a avizat favorabil solicitarea procurorilor în acest caz, însă președintele Senatului a spus că nu s-a respectat procedura pentru că Varujan Vosganian nu a fost audiat în cadrul comisiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur