Prima pagină » Știri politice » Mama Elenei Udrea, în vizită la Arestul Poliției Capitalei

Mama Elenei Udrea, în vizită la Arestul Poliției Capitalei

Mama Elenei Udrea, în vizită la Arestul Poliției Capitalei
Elena Udrea, arestată pentru fapte de corupție în dosarul Microsoft, este vizitată de mama sa, care a venit, vineri dimineață, la Arestul Poliției Capitalei cu un pachet cu alimente și apă.

Mama Elenei Udrea a ajuns la Arestul central al Poliției Capitalei în jurul orei 09.30 și a intrat fără să facă declarații.

Potrivit programului, la centrele de arest preventiv ale Poliției Capitalei, vizitele se fac de luni până vineri, în ordine alfabetică. Ziua de vizită pentru Elena Udrea este vineri, în condițiile în care, în prima zi a săptămânii pot fi vizitați arestații a căror inițală a numelui de familie este între A și E.

Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că Elena Udrea stă într-o cameră cu patru paturi, în care mai sunt încarcerate femei arestate pentru infracțiuni economice. Celula în care stă Elena Udrea este în vecinătatea camerei în care este încarcerată fosta șefă a DIICOT Alina Bica.

Potrivit legii, o persoană arestată preventiv are dreptul la minim patru vizite pe lună, cu excepția primei vizite, care nu trebuie programată, pentru ca o persoană să aducă la arest haine și alte obiecte personale ale celui încarcerat. Ziua de vizită este programată în funcție de inițiala numelui de familie, dar la cerere poate fi înlocuită cu o altă zi. În caz de necesitate, cu aprobarea șefului de arest, vizitele pot fi suplimentate.

O persoană aflată în arest poate da cel puțin un telefon pe lună, dar, ca și în cazul vizitelor, dacă intervine o situație deosebită, aceasta poate solicita, în scris, să primească mai multe vizite.

Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă sunt cazate, de regulă, în comun, putând presta muncă, la cerere, în interesul centrului și putând beneficia de asistență psihologică și moral-religioasă, sub pază și supraveghere.

Deputatul PMP Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, este în arestul Poliției Capitalei din 10 februarie, când a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul Microsoft. O zi mai târziu, Udrea a fost arestată preventiv, după ce instanța supremă a emis pe numele ei un mandat pentru 30 de zile. Decizia a fost contestată de avocații Elenei Udrea și va fi judecată tot la instanța supremă.

Procurorii DNA au reținut-o pe Elena Udrea după ce Camera Deputaților a avizat, în 9 februarie, cererea DNA de urmărire penală, reținere și arestare.

Elena Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, de trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România și în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum și de spălare de bani.

În același dosar, fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș, este acuzat că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de una dintre cele două persoane încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăți cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în același dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiție”. Procurorii au arătat, în referatul prin care au solicitat aviz de la Camera Deputaților pentru arestare, că Elena Udrea a fost denunțată la DNA de Dinu Pescariu.

„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunț cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție de către Udrea Elena Gabriela. Din denunțul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licențiere Microsoft și a măsurilor asigurătorii dispuse de autoritățile austrice pe conturile sale din Elevația, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiție. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declarația martorului, extrasele de cont și înscrisuri olografe ridicate la percheziții, în care sunt indicate sume de bani plătite.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Magazine Auchan din România vizate de un apropiat al premierului maghiar Viktor Orban
Digi24
O femeie din SUA a fost dată dispărută în urmă cu 24 de ani. Acum a fost găsită, dar nu vrea să ia legătura cu familia
Cancan.ro
Florin Prunea a divorțat, după 35 de ani de căsnicie. Care este motivul real al despărțirii de Lidia
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
„Profetul catastrofelor”: Trump va conduce America pentru al treilea mandat, meteorit aproape de Pământ, războaie globale și OZN-uri descoperite în Europa
Mediafax
Investigație The Telegraph: Jeffrey Epstein a mutat mai multe computere în depozite secrete pe întreg teritoriul SUA înainte de percheziții
Click
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Digi24
Un bărbat a cumpărat un bilet câștigător la loto din magazinul unde lucra, după ce s-au extras numerele. Premiul: 12 milioane de dolari
Cancan.ro
Cu câte săptămâni înainte este filmat Survivor, de fapt. Detaliul care i-a dat de gol pe producătorii de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Corina Dănilă în tinerețe? Imagini rare cu fosta actriță din telenovele
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Un truc popular ar putea scădea, de fapt, calitatea somnului nostru