Prima pagină » Economic » Mii de călători Regiotrans au aflat în gară că trenurile private sunt suspendate

Mii de călători Regiotrans au aflat în gară că trenurile private sunt suspendate

Mii de călători nu au mai ajuns marți la timp la destinație după ce în gări au constatat că cele 600 de trenuri Regiotrans nu mai circulă.

Operatorul privat de transport feroviar de călători Regiotrans a anunțat luni că trenurile sale sunt suspendate, începând din 17 martie, pe o perioadă nedeterminată, după ce Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) a descoperit mai multe probleme tehnice la 29 de automotoare aparținând Regiotrans.

„Vă informăm faptul că urmare a adresei nr.2120/294/16.03.2015 emisă de A.S.F.R. (Autoritatea de Siguranță Feroviară Română n.n.), Regiotrans SRL  este obligată să întrerupă activitatea de transport feroviar de călători în zonă, începând cu data de 17.03.2015 și până la o dată pe care o vom comunica în timp util. Vă asigurăm că întreprindem toate diligențele necesare în vederea înlăturării acestui inconvenient. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se arată într-un anunț de pe site-ul companiei Regiotrans.

Informația a fost preluată și de International Railway Journal care amintește că Regiotrans a transportat în 2013 un număr de 7,9 milioane de pasageri. Un bilet la CFR Călători cu un tren InterRegio, pe distanța București- Ploiești costă 18,5 lei, la clasa a doua. Cu trenul Regiotrans un bilet pe distanța București-Ploiești costă 7,5 lei.

Regiotrans a avut în 2013 o cifră de afaceri de 49,9 milioane de euro și aproape 1.000 de angajați. 

(clic pe imagine pentru a mări)

Costel Comana, unul dintre oamenii de afacere care controlau societatea Regiotrans și era anchetat într-un dosar de corupție, a fost găsit mort, la finele lunii februarie,  în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica.

Comana a lucrat la CFR Brașov în anii ’90, perioadă în care a fost avansat șef de gară la CFR Brașov Triaj și apoi la CFR Călători Brașov.

În anul 2000, Costel Comana a decis să-și dea demisia de la CFR și să-și deschidă propria afacere, tot în domeniul feroviar, alături de Iorgu Ganea, care deținea o sală de jocuri în Gara Brașov, acesta din urmă fiind în prezent arestat într-un dosar de corupție, potrivit Mediafax.

După zece ani de când și-a deschis firma Regiotrans, brașoveanul a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din România, fiind inclus în Top 500 al revistei Forbes în 2011, având o avere estimată la 30 – 32 de milioane de euro.

Costel Comana era cercetat în dosarul în care oficiali din Ministerul Transporturilor și din CFR sunt suspectați de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitații.

În acest dosar, omul de afaceri Iorgu Ganea și Estrella Ștefănescu, șefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, au fost arestați preventiv în 20 februarie.

Ulterior, Estrella Ștefănescu, șefa din CFR arestată pentru luare de mită, a fost eliberată de Curtea de Apel București (CAB), care a admis contestația ei și a înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Curtea de Apel București a admis, la sfârșitul săptămânii trecute, contestația Estrellei Ștefănescu, șefa Serviciului urmărire transporturi din CFR, și a stabilit ca aceasta să fie cercetată în arest la domiciliu. Decizia de vineri a CAB este definitivă. 

Estrella Ștefănescu și omul de afaceri Iorgu Ganea, de la care aceasta ar fi primit mită pentru favorizarea firmelor lui la licitații, au fost arestați preventiv în 20 februarie. În ceea ce îl privește pe Ganea, magistrații au dispus menținerea arestului preventiv.

Estrella Ștefănescu este acuzată că ar fi favorizat Regiotrans și RC-CF Trans, firmele oamenilor de afaceri Iorgu Ganea și Costel Comana, în licitații, primind în schimb de la aceștia diverse bunuri și servicii, printre care card de combustibil, cazări la pensiuni, telefoane mobile, dar și bani pentru a participa la o nuntă în familie, se arată în documentele anchetatorilor.

În același dosar, sunt urmăriți penal Claudiu Octavian Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din cadrul Direcției Generale Transport și Infrastructură din Ministerul Transporturilor, Costache Nicolau, director general al Regionalei Căi Ferate Brașov, societatea Regiotrans și directorul său, Florin Hădărean, și față de Gheorghe Valentin Ciapraz.

Procurorii susțin că, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, prin intermediul lui Claudiu Dumitrescu, reprezentant al Ministerului Transporturilor în compania CFR Călători, oamenii de afaceri Comana și Ganea au acționat constant în comisiile specializate din MT pentru menținerea modului de calcul al subvenției prevăzute în contractele de servicii publice pentru transportul feroviar de călători aferente perioadei 2012 – 2015.

În perioada 28 septembrie 2012 – 19 decembrie 2012, Dumitrescu le-ar fi divulgat sistematic celor doi oameni de afaceri date și informații cu privire la strategia vizată pe linia obținerii subvenției pentru transportul feroviar de călători de către principalul concurent al firmei Regiotrans – operatorul național de călători SNTFC „CFR Călători” SA București. Astfel, în 28 septembrie 2012 Dumitrescu i-ar fi informat pe cei doi despre intenția companiei CFR Călători de a crește cu aproximativ trei milioane numărul de kilometri pe care intenționează să-i opereze în cadrul pachetului minim social pentru anul 2013, aspect care ar fi determinat diminuarea coeficientului tren/kilometru calculat pentru ceilalți operatori feroviari privați, inclusiv Regiotrans.

În ceea ce îl privește pe Nicolau Costache, în perioada august 2010 – februarie 2011, acesta, în calitate de director general al Regionalei Căi Ferate Brașov, ar fi primit, în trei rânduri, de la reprezentanții unor firme, sume de bani, cu scopul favorizării firmelor respective procedura de achiziții publice a unor lucrări la calea ferată, pe raza RCF Brașov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!