Prima pagină » Știri politice » Reacția PSD, după decizia Curții Constituționale: „Nu schimbă cu nimic poziția noastră. S-a închis subiectul”

Reacția PSD, după decizia Curții Constituționale: „Nu schimbă cu nimic poziția noastră. S-a închis subiectul”

Reacția PSD, după decizia Curții Constituționale: „Nu schimbă cu nimic poziția noastră. S-a închis subiectul
Decizia Curții Constituționale de miercuri, privind obligarea Senatului să redacteze o hotărâre care să consifnțească votul dat în cazul solicitării DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, a venit ca "o premieră" pentru pesediști. Senatorul jurist Ioan Chelaru susține că "nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în istoria Parlamentului", dar că se vor conforma deciziei CCR. În orice caz, susține senatorul PSD, situația lui Dan Șova nu se schimbă cu nimic.

Venită ca „o surpriză” pentru senatorii PSD, decizia Curții Constituționale de miercuri îi obligă să redacteze și o hotărâre prin care să ateste rezultatul votului în cazul reținerii și arestării lui Dan Șova. Ca atare, senatorul jurist Ioan Chelaru a declarat pentru gândul că se vor conforma acestei decizii, dar că, oricum, situația nu se va schimba.

„Decizia este una echilibrată, dată în urma unei analize echilibrate, răspunde realității juridice. Surpriza și curiozitatea pentru mine este obligarea Senatului de a redacta o hotărâre, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Parlamentului. E prima dată când CCR impune redactarea unei hotărâri negativ. Noi va trebui să ne conformăm acestei decizii”, a spus Chelaru, contactat de gândul.

Întrebat în cât timp va putea fi aplicată decizia CCR, având în vedere că nu există un termen limită, pesedistul, vicepreședinte al Senatului, a spus că, în primul rând, este așteptată motivarea Curții, urmând ca ulterior să intre pe procedură.

„Există un principiu, al loialității, între Camerele Parlamentului și CCR, întotdeauna când s-a impus, Parlamentul a răspuns solicitărilor Curții. Cu celeritate, în sensul că așteptăm să primim motivarea Curții, să o punem în discuția Biroului Permanent, să o trimitem la comisia juridică, aceasta să redacteze un proiect de  hotărâre negativ care să constate numărul de voturi care s-a dat, acest proiect să fie supus Biroului Permanent și prezentat plenului, apoi comunicat Ministerului Justiției”, a explicat Chelaru.

Mai mult, senatorul PSD  a precizat ca va fi o hotărâre de respingere, fiind luate în calcul prevederile legale aflate în vigoare pe 25 martie 2015, adică articolul 173 din Regulamentul Senatului și articolul 24 din Statutul deputaților și senatorilor, chiar dacă ele au fost modificate între timp.

„Actul a fost adoptat, decizia CCR ne obligă să redactăm o hotărâre privind votul din 25 martie. Toate se vor raporta la legile în vigoare pe 25 martie. Nu schimbă cu nimic poziția noastră”, a mai spus Chelaru.

Întrebat despre posibilitatea ca această nouă hotărâre să fie atacată la Curte și declarată neconstituțională, vicepreședintele Senatului a exclus această variantă. „S-a închis subiectul”, a adăugat el.

Curtea Constituțională a decis, în urma sesizării făcute de Consiliul Superior al Magistraturii, că a existat un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Senat, prin faptul că nu a fost redactată o hotărâre care să ateste rezultatul votului în cazul lui Dan Șova. Concret, CCR obligă Senatul să adopte o astfel de hotărâre.

Pe 25 martie, senatorii au respins solicitarea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, cu 79 de voturi „pentru”, 67 de voturi „împotrivă” și cinci abțineri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi