Prima pagină » Magazin » „Fast and Furious 7” este de neclintit din fruntea box office-ului nord-american

„Fast and Furious 7” este de neclintit din fruntea box office-ului nord-american

Filmul "Furios și iute 7/ Fast and Furious 7", al șaptelea lungmetraj din această franciză de acțiune și ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al patrulea weekend consecutiv, cu încasări de 18,2 milioane de dolari.

Potrivit estimărilor publicate duminică de compania Exhibitor, acest film de acțiune a obținut încasări de 320,5 milioane de dolari în America de Nord și de 1,3 miliarde de dolari pe plan mondial, informează rtl.fr.

La fel cum s-a întâmplat și cu „Cavalerul negru/ The Dark Knight”, în 2008, care a devenit un fel de ceremonie funerară pentru Heath Ledger, publicul nord-american a mers în număr mare la cinematograf să îl vadă pe actorul Paul Walker în ultimul său rol. Actorul american a murit în 2013 într-un accident de automobil la vârsta de 40 de ani, înainte de încheierea filmărilor de la „Furios și iute 7”. Rolul său a fost completat cu ajutorul tehnologiei digitale și al fraților starului, care au turnat câteva cadre în locul său.

Potrivit cinemagia.ro, „Furios și iute 7” este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel și Paul Walker își reiau rolurile lui Dominic Toretto și Brian O’Conner. Cu cazierul curățat și liniștiți alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să își facă o nouă viață, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiți să calce din nou în afara legii. Producția filmului a fost amânată aproape un an din cauza decesului lui Paul Walker.

Comedia „Paul, mare polițist la mall 2/ Paul Blart: Mall Cop 2” a depășit așteptările specialiștilor și s-a menținut pe locul al doilea, cu încasări de 15,5 milioane de dolari de vineri până duminică. După trăsnitele sale aventuri din primul film, dolofanul agent de pază Paul Blart este gata să treacă la următorul nivel: o slujbă în Las Vegas, cel mai bine păzit oraș din lume. Angajat la un cazinou de lux, Paul va trebui să-și impresioneze șefii și noii colegi, dar marea provocare se va ivi atunci când o bandă de hoți va lua în vizor valoroasele obiecte de artă din clădire.

„Secretul lui Adaline/ The Age of Adaline”, un film romantic cu accente fantastice despre o tânără care încetează să îmbătrânească, a debutat pe locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 13,3 milioane de dolari de vineri până duminică. Regizat de Lee Toland Krieger, această comedie romantică are o distribuție impresionantă, în care se remarcă Blake Lively, Harrison Ford, Michiel Huisman, Kathy Baker și Ellen Burstyn.

Filmul de animație „Acasă/ Home”, regizat de Tim Johnson și produs de studiourile DreamWorks Animation, s-a menținut pe locul al patrulea, cu încasări de 8,3 milioane de dolari. Potrivit specialiștilor în domeniu, succesul de casă al acestei pelicule se explică și prin faptul că, de această dată, producătorii americani au decis să se adreseze și publicului hispanic și celui feminin, care reprezintă un segment semnificativ din populația din Statele Unite, impunând pe marele ecran o eroină care nu mai este o prințesă blondă cu ochi albaștri, nici un luptător musculos și curajos, ci o fetiță creolă, cu părul cârlionțat și tenul măsliniu. Acest film de animație a beneficiat, de asemenea, de o distribuție impresionantă, iar printre actorii care și-au împrumutat vocile unor personaje din „Home” se află câteva nume mari din industria de divertisment, precum Rihanna, Jim Parsons și Jennifer Lopez. Filmul spune povestea unor extratereștri, care, pentru a scăpa de o rasă inamică, decid să se ascundă pe Pământ.

Filmul horror „Unfriended”, produs de studiourile Universal cu un buget redus, de aproximativ 1 milion de dolari, a coborât de pe locul al treilea pe poziția a cincea, cu încasări de 6,2 milioane de dolari. Filmul prezintă aventurile unui grup de adolescenți americani care rămân captivi într-un univers digital.

„Ex Machina”, un film SF despre prima formă de inteligență artificială total independentă și relațiile ei cu oamenii, a urcat nouă poziții și a ajuns pe locul al șaselea, cu încasări de 5,4 milioane de dolari, în cel de-al treilea weekend de proiecții în America de Nord.

„Cel mai lung drum/ The Longest Ride” a pierdut două poziții și a ajuns pe locul al șaptelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,3 milioane de dolari. Avându-l în rolul masculin principal pe Scott Eastwood, fiul legendarului Clint Eastwood, acest lungmetraj prezintă povestea de dragoste dintre un fost campion de rodeo și o tânără studentă.

Comedia „Mare și tare/ Get Hard” a pierdut două poziții și a coborât pe locul al optulea, cu încasări de 3,9 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul, regizat de Etan Cohen, reunește pe marele ecran doi actori de comedie foarte iubiți de publicul nord-american: Will Ferrell, care interpretează rolul unui milionar trimis la închisoare pentru fraudă fiscală și care apelează la unul dintre angajații lui de culoare, interpretat de Kevin Hart, pentru a-l ajuta cu toate trucurile de care va avea nevoie pentru a supraviețui pe durata încarcerării. Deși a avut un bun demaraj în box office, mulți dintre americani au criticat glumele rasiste din această peliculă produsă de studiourile Warner Bros.

Filmul „The Monkey Kingdom”, produs de studiourile Disney, a coborât o poziție, până pe locul al nouălea, cu încasări de 3,55 milioane de dolari de vineri până duminică. Acest documentar, narat de actrița Tina Fey, prezintă povestea unui pui de maimuță și a mamei sale, care încearcă să supraviețuiască într-un grup de animale foarte competitive și cu o ierarhie bine stabilită, ce trăiesc în ruinele unui templu străvechi din Asia de Sud.

Filmul „Woman in Gold”, cu actrița britanică Helen Mirren și realizat după evenimente reale, a coborât trei poziții, până pe locul al zecelea, cu încasări de 3,51 milioane de dolari. Maria Altmann, o evreică refugiată ajunsă la bătrânețe, vrea să readucă în familie o imagine a mătușii sale, expusă într-un important muzeu din Viena. Doar că imaginea nu e altceva decât „Mona Lisa Austriei”, o pictură de-a lui Gustav Klimt, devenită celebră. Tabloul a fost luat cu forța de naziști din casa familiei Altmann, iar Maria a fost obligată să plece, lăsând în urmă tot ce a iubit. După zeci de ani, ea este hotărâtă să facă dreptate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea