Prima pagină » Magazin » Un profesor a confiscat telefonul mobil al unui elev care „îl consulta” în timpul unui examen. Asta se întâmpla acum trei ani, dar surpriza pentru dascăl a venit de abia în aceste zile

Un profesor a confiscat telefonul mobil al unui elev care „îl consulta” în timpul unui examen. Asta se întâmpla acum trei ani, dar surpriza pentru dascăl a venit de abia în aceste zile

Silviu Bănilă
Un profesor a confiscat telefonul mobil al unui elev care „îl consulta
Un elev de liceu din Volos Thessaly (Grecia) solicită despăgubiri de 2.500 de euro, după ce profesorul său i-a pierdut telefonul mobil, în timpul unui examen desfășurat în urmă cu trei ani. La acea vreme, elevul a fost surprins de dascăl în timp ce „consulta" telefonul mobil pe sub bancă.

Profesorul i-a cerut elevului să lase telefonul mobil într-o cutie situată în afara centrului de examinare, alături de alți colegi, scrie protothema.gr.

După examen, adolescentul a constatat că telefonul său dispăruse și părinții săi au dat în judecată școala, susținând că gadgetul a costat 700 de euro, dar că „valoarea sentimentală” a obiectului, reprezentată de agenda telefonică și fotografii, ar ridica despăgubirea la „justa” valoare de 2.500 de euro.

Decizia legată de telefonul furat va fi luată în următoarele zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister