Prima pagină » Economic » Comarnic-Brașov, repusă pe tapet. CNADNR reia licitația pentru 10 kilometri din autostrada spre munte

Comarnic-Brașov, repusă pe tapet. CNADNR reia licitația pentru 10 kilometri din autostrada spre munte

Comarnic-Brașov, repusă pe tapet. CNADNR reia licitația pentru 10 kilometri din autostrada spre munte
CNADNR reia proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov, după ce în iunie a anulat licitația la care fusese desemnată câștigătoare asociația Vinci-Strabag-Aktor.

CNADNR a publicat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de licitație deschisă pentru proiectarea și execuția a două segmente din autostrada Comarnic-Brașov (53 de kilometri). 

Cele două segmente au în total 10 kilometri, iar suma totală pentru investiție estimată de CNADNR este de circa 400 de milioane de lei, echivalentul a 90 de milioane de euro. 

Mai exact este vorba de lotul 1, de 4 kilometri, între Comarnic și Predeal și lotul 2, de 6,3 kilometri, între Predeal și Cristian, plus un drum de legătură.

Durata contractului aferentă celor două loturi este de 72 luni din care 24 luni perioada de proiectare și execuție și 48 luni perioada de garanție a lucrărilor, finanțarea proiectului urmând a fi realizată din fonduri de la bugetul de stat și/sau alte surse legal constituite, potrivit companiei de autostrăzi.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 2 septembrie, ofertele urmând să fie deschise în aceeași zi.

Procedura pentru atribuirea concesiunii pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov a fost anulată în iunie, fiind cel de-al treilea eșec al autorităților de a demara construcția autostrăzii spre munte.

Motivele anulării contractului de concesiune 

În iunie CNADNR a precizat motivele pentru care a denunțat înțelegerea cu asocierea Vinci – Strabag – Aktor pentru construirea prin concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov. Cei 53 de kilometri ar fi costat 8,5 miliarde de euro, bani necesari pentru  constructia, intreținerea și operarea autostrăzii pe 26 de ani.

Depășirea țintei de deficit bugetar. CNADNR arăta în iunie că, având în vedere costul semnificativ al proiectului, dacă ar fi încheiat contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, acest lucru ar fi putut duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice.

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor nu a reușit implicarea BEI, BERD IFC în finanțarea proiectului. Compania de drumuri menționa în iunie că unul dintre motivele anulării contractului este că ofertantul declarat câștigător – asocierea Vinci-Strabag-Aktor – nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale – BEI, BERD, IFC  – în finanțarea proiectului de concesiune.

„Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește”, arăta CNADNR, într-un comunicat, în luna iunie.

Finanțele au refuzat emiterea unei scrisori de susținere a proiectului. Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și al suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări „onGovernment balance sheet” a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat, potrivit CNADNR.

Ofertantul câștigător a solicitat modificări de clauze contractuale. Mai mult, după desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. „Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor”, informează CNADNR.

Reacția negativă a publicului. Un alt motiv invocat atunci de CNADNR a fost „prezentarea publică a proiectului, care a generat o puternică reacție negativă, mai ales în privința costurilor prezentate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!