Prima pagină » Economic » Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au mers la o „plimbare” în Gara de Nord. Când au ajuns au avut o surpriză de proporții

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au mers la o „plimbare” în Gara de Nord. Când au ajuns au avut o surpriză de proporții

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au mers la o
Lipsa apei potabile pe peroanele Gării de Nord, vagoane fără aer condiționat și pline de mizerie, lipsa scaunelor în zonele de așteptare a trenurilor reprezintă principalele probleme găsite de inspectorii de la Protecția Consumatorilor la un control făcut miercuri în Gara de Nord.

Inspectorii au verificat atât condițiile de pe peroane, din vagoane, inclusiv din vagoanele restaurant, cât și din magazinele din Gara de Nord.

Au fost controlate 6 garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinații. Pentru nereguli au fost aplicate sancțiuni în valoare de 100.000 lei. Inspectorii au verificat 10 operatori economici care desfășurau activități de comerț cu produse alimentare și au aplicat 10 amenzi contraventionale, valoarea acestora insumand  71.000 lei. În total au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 171.000 lei pentru nereguli în domeniul protecției consumatorilor.

Au fost oprite de la comercializare 116 kilograme de produse alimentare care erau expirate, 21 de litri băuturi răcoritoare considerate produse nesigure și 50 kg de preparate culinare nesigure care nu aveau data limită de consum.  

Inspectorii au oprit temporar activitatea de comercializare și prestări de servicii la un număr de 4 unități. O farmacie aflată în Gara de Nord cormecializa produse farmaceutice – creme – expirate.

„Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie sa fie prioritar. Lipsa apei potabile, condițiile de transport improprii, mizeria din vagoane, lipsa aerului conditionat, lipsa scaunelor în zonele de așteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în Româania. Îmi doresc ca astfel de cazuri să fie din ce in ce mai izolate și să putem beneficia de condiții de transport civilizate, europene. Astfel de controale vor continua astfel incât consumatorilor să le fie respectate toate drepturile”, a declarat Marius Alexandru Dunca, președinte al ANPC.

Principalele abateri constatate de inspectorii de la Protecția Consumatorilor, potrivit comunicatului ANPC:

„Pe peroane:
–       Lipsa surse de apa potabilă pe peroane
–       Marginile deteriorate ale peroanelor existand riscul accidentarii
–       Peroane neigienizate, cu resturi alimentare
–       Coșuri de gunoi nedebarasate
–       lipsa scaunelor in zona de așteptare, scaune rupte, deteriorate, murdare sau imposibil de utilizat
–       lipsa panourilor antifonare pentru zonele adiacente (B-dul Dinicu Golescu si Galea Grivitei)
–       lipsa hidranților sau dezafectarea acestora
–       lipsa unor grupuri sanitare la capăt de peron și pe peron

În gară:
–       paviment cu porțiuni deteriorate, cu denivelări în zonele gurilor de canalizare și a gurilor de scurgere, nematurat cu diverse resturi solide.
–       grupurile sanitare erau insalubre, fără amenajări pentru persoanele cu dizabilități
–       informarea călătorilor privind plecările și sosirile la stația de amplificare se făcea numai în limba româna, la trenurile internaționale făcându-se și în limba engleză

În vagoane:
– vagoane murdare la exterior, cu geamuri crăpate
– treptele de acces nu respectau inălțimea maximă de 20 cm, unele având cauciucul antiderapant desprins, existând pericolul accidentărilor;
– interioarele erau neigienizate, podeaua era murdară plină de praf cu urme de lichide uscate, pereții laterali și geamurile murdare cu urme de praf, grăsimi, funingine;
– banchetele erau acoperite cu pluș, greu de curățat, deteriorare și murdare (urme de alimente, pete de grăsimi inclusiv insecte parazite);
– grupurile sanitare erau urât mirositoare, lipsind cu desăvârșire substanțele dezinfectante, fără săpun lichid cu dispozitiv de dozare;
– instalatia de apă din unele grupuri sanitare era deficitară în unele cazuri  sau nefuncțională
– lipsa minimă a dotării toaletelor
– geamuri ale vagoanelor blocate, cu defecțiuni ale sistemului de închidere;
– sistemul de ventilație era necurățat, introducând praf în compartimente;
– lipsa instalației de aer condiționat funcțional în toate vagoanele;
– vagon restaurant dotat cu spatii frigorifice neigienizate, vesela din dotare neigienizată, cântar fără verificare metrologică.

Unități de alimentație publică și magazine alimentare :
– modificări organoleptice la produse ( unt rânced, ciocolată topită)
– depozitare necorespunzatoare ( nerespectarea vecinătăților, a regimului termic)
–  produse expirate ( covrigei, prăjituri din 13.05.2015  și respectiv 12.06.2015)
– denumire incorectă pentru unele băuturi răcoritoare și produse de patiserie in raport cu ingredientele folosite
– prețuri neafișate
– mijloace de măsura neverificate metrologic
– prezenta insecte pe produse și în incinta unității
– produse culinare care figurează ca fiind scoase de la comercializare și care au fost găsite la vânzare
– lipsa apă curentă în grupul sanitar
–  lipsa documentelor de înregistrare sanitar-veterinară/ sanitară”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Zeci de tone pe apă: Cum sunt propulsate și plutesc blindatele militare amfibii
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Un coral verde strălucitor este primul caz raportat de bioluminescență într-o peșteră din adâncurile mării