Prima pagină » Știri » Cum arată promenada turistică din Mamaia, reabilitată cu peste 15 milioane de euro

Cum arată promenada turistică din Mamaia, reabilitată cu peste 15 milioane de euro

Cum arată promenada turistică din Mamaia, reabilitată cu peste 15 milioane de euro
Cum arată promenada turistică din Mamaia, reabilitată cu peste 15 milioane de euro

Managerul proiectului „Promenada turistică Mamaia”, Ani Merlă, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că acesta a fost cel mai mare proiect al Primăriei Constanța cu fonduri europene în exercițiul financiar 2007-2013, prin programul Regio, iar realizarea lui va duce la dezvoltarea agenților economici cu activități sezoniere și va atrage mai mulți turiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a menționat că durata de implementare a proiectului a fost de trei ani, cu unul mai mult față de cum fusese programat inițial, pentru că lucrările au fost oprite în timpul verii pentru a nu afecta turiștii și agenții economici din stațiune.

„Au fost trei ani de implementare, trei ani care nu fuseseră inițial programați. Trebuia să se termine în doi ani, dar datorită faptului că nu am vrut să oprim sezonul estival în vara anului 2014, am stopat noi lucrările, am permis activitatea agenților economici și, bineînțeles, sosirea turiștilor și desfășurarea unui sezon estival normal, iar undeva la sfârșit de septembrie anul trecut am reînceput lucrările de acolo de unde le lăsasem și am continuat în zone neatacate până în acel moment”, a explicat Ani Merlă.

Proiectul a avut ca scop dezvoltarea și promovarea turismului prin reabilitarea infrastructurii publice urbane din stațiunea Mamaia, mai exact modernizarea și reamenajarea promenadei turistice din Constanța – zona Sat Vacanță și stațiunea Mamaia (zona cuprinsă între Piațeta Perla/Hotel Malibu și complex hotelier Bicaz).

Lucrările de reabilitare a promenadei turistice din stațiunea Mamaia au inclus amenajarea trotuarelor și a pistelor pentru bicicliști, dar și a unei parcări pentru autovehicule.

De asemenea, a fost creat un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale, s-au înlocuit mobilierul urban (băncuțe, pergole, coșuri de gunoi), cișmelele și stâlpii de iluminat, au fost amplasate indicatoare rutiere, panouri informative și indicatoare de orientare turistică.

Contractul pentru proiectul „Promenada turistică Mamaia” a fost semnat în august 2012, iar lucrările au început în toamna anului 2013 și au durat efectiv 11 luni și jumătate, fiind și întreruperi cauzate de condițiile meteo, dar și pentru a nu periclita sezonul estival.

Valoarea totală a proiectului a fost de 68,6 milioane de lei, din care 48,3 milioane de lei a fost contribuția Uniunii Europene, iar câte 8,6 milioane de lei – contribuția Guvernului și a beneficiarului.

Lucrările au realizate de un consorțiu format din firmele ABC Val, Mobitom și UTI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii