Prima pagină » Știri » Circulația pe Transalpina a fost redeschisă

Circulația pe Transalpina a fost redeschisă

Circulația pe Transalpina a fost redeschisă
Circulația rutieră pe drumul național DN 67C Rânca - Obârșia Lotrului (km 34+500 - km 59+800) va fi redeschisă sâmbătă dimineață, începând cu ora 7,00.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, circulația va fi permisă în intervalul orar 7,00 — 19,00 pentru categoriile de autovehicule cu masa totală de până la 3,5 tone.

‘Pe timpul nopții circulația este interzisă din cauza traseului dificil și pentru evitarea oricăror pericole’, precizează CNADNR.

La sfârșitul lunii iulie a acestui an, reprezentanții secției Vâlcea a CNADNR declarau, pentru AGERPRES, că echipele de muncitori pe Transalpina au fost suplimentate, astfel încât în luna august șoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România să fie deschisă oficial.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce ne apără cu adevărat de trădare, pierdere și umilință? Una dintre cele mai puternice forme de protecție psihică