Prima pagină » Știri » Locuința Elenei Băsescu a fost spartă chiar de către paznicul imobilului

Locuința Elenei Băsescu a fost spartă chiar de către paznicul imobilului

Andrei Dumitrescu
Locuința Elenei Băsescu a fost spartă chiar de către paznicul imobilului
Apartamentul în care locuiește Elena Băsescu, într-un complex rezidențial din sectorul 1 al Capitalei, a fost spart, iar principalul suspect este paznicul imobilului, care a fost arestat preventiv, bunurile furate din locuința fiicei fostului președinte fiind recuperate.

Potrivit unor surse din Poliție, în 6 august, Elena Băsescu a sesizat Secția 1 Poliție că la începutul lunii unul dintre paznicii complexului rezidențial în care locuiește ar fi intrat în locuința sa și ar fi furat mai multe haine și cosmetice.

Fiica fostului președinte le-a spus polițiștilor că furtul a fost posibil deoarece ușa apartamentului nu era închisă, ea precizând, de altfel, că uneori nu încuie locuința.

Polițiștii Secției 1 au stabilit că principalul suspect este paznicul complexului, Paul Macarenco, în vârstă de 62 de ani, astfel că în 7 august au percheziționat locuința acestuia unde au găsit mai multe din bunurile reclamate de fiica lui Traian Băsescu.

Bunurile respective i-au fost returnate Elenei Băsescu de către anchetatori.

Paul Macarenco a fost reținut inițial pentru 24 de ore, după care a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului șef al statului, locuiește din 2012 într-un apartament dintr-un complex rezidențial din sectorul 1 al Capitalei, împreună cu soțul său și cu cei doi copii ai lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...