Prima pagină » Știri » Cum ajungea MITA la Sorin Oprescu: cine lua banii și cum îi împărțea

Cum ajungea MITA la Sorin Oprescu: cine lua banii și cum îi împărțea

Cum ajungea MITA la Sorin Oprescu: cine lua banii și cum îi împărțea
Cum ajungea MITA la Sorin Oprescu: cine lua banii și cum îi împărțea

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă a directorului economic din Primăria Capitalei și a altor patru persoane, în perioada 2013- 2015, „un grup bine organizat” a înființat în administrația locală din București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice conduse de Cornel Bogdan Popa,directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) și fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, trebuiau să dea mită o parte din profitul realizat din execuția acelui contract

„Executantul păstra pentru sine între 30 și 33 la sută din profitul brut, diferența de profit reprezenta mită și/sau preț al influenței, după caz, având trei destinații: 10 la sută din valoarea contractului pentru Oprescu Sorin Mircea, ca primar al municipiului București (Primarul), 5 la sută din valoarea contractului pentru Constantinescu Mircea Octavian, director economic în cadrul aparatului primarului municipiului București (Directorul economic), iar restul era mita pentru Popa Bogdan Cornel, director la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului în perioada 2013-ianuarie 2014 și la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane în perioada ianuarie 2014-prezent”, se arată în documentul citat.

Conform anchetatorilor, în 2013, când era director la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Popa le-ar fi spus denunțătorilor că pentru mita cerută el urma „să faciliteze câștigarea contractului, să vorbească cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire propusă de denunțători, dar și să o aprobe personal, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de societatea denunțătoare foarte repede față de momentul facturării”.

„În ceea ce privește mita pentru Oprescu Sorin Mircea și Constantinescu Mircea Octavian, tot Popa Bogdan Cornel a fost cel care a cerut-o, arătând că, în schimbul acestor bani, primarul va fi de acord ca execuția lucrărilor să fie făcută de către denunțători în timp ce, în schimbul mitei sale, directorul economic va aviza virarea cu rapiditate din bugetul municipiului București a sumelor necesare plății lucrărilor către Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și, implicit, către denunțători. Același Popa Bogdan Cornel a cerut ca mita pentru primar și pentru directorul economic să-i fie remisă tot lui, pentru a o da celor «îndreptățiți»”, mai spun procurorii DNA în referatul cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit acestora, pentru că denunuțătorii nu doreau să-și asume riscuri, Bogdan Cornel Popa ar fi fost de acord ca mita să fie dată prin viramente bancare din contul societății denunțătoare în contul unor societăți indicate de directorul Administrației Cimitirelor.

„Remiterea mitelor și prețului influenței către Popa Bogdan Cornel s-a realizat prin viramente bancare, în contul unor societăți conduse tot de el prin intermediul unora din ceilalți inculpați (Albu Romeo, zis Romică, Bengalici Claudiu, zis Ben) sau de terți aflați sub influența unor apropiați de-ai săi (…..), (…..), în baza unor contracte de subantrepriză fictive (în întregime, în majoritatea cazurilor). Dintre apropiații prin care Popa Bogdan Cornel conducea societățile, respectiv care influențau conducerea societății, Bengalici Claudiu, zis Ben și (…..) îndeplineau și rolurile de a scoate apoi cash sumele de bani reprezentând mita (mai puțin un procent de 8,5-15 la sută, care le rămânea) din conturile societăților (de la bancă sau prin carduri) și de a i-o remite lui Popa Bogda Cornel”, se mai arată în documentul citat.

În cazul lui Bogdan Cornel Popa, pocurorii DNA au propus Tribunalului București luarea măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile, pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, două infracțiuni de dare de mită și trafic de influență

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puțin înainte de miezul nopții, magistrații Tribunalului București au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliției Capitalei. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel București.

Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei a primit sâmbătă seară, de la șeful unei instituții din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la patru denunțători.

Potrivit unor surse judiciare, persoana care i-a adus banii ar fi șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Cornel Bogdan Popa.

În dosarul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost reținute, duminică seară, alte cinci persoane – Cristian Stanca, fostul șofer al primarului general Sorin Oprescu, omul de afaceri Claudiu Bengalici, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Florin Șupeală, directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei.

Cei cinci au fost duși la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!