Nu vă mai uitați la TV: Justiția NU funcționează

Când ai peste 1,88 milioane de cauze de soluționat și soluționezi într-un an doar 674.183 (date pe 2014, sursa: Ministerul Public) și o medie de circa 500 de dosare pe cap de judecător „dreptatea conform legii”, justiția vine greu, dacă mai vine. Și uneori vine prea târziu. Anul trecut 115.466 de cazuri au fost soluționate după împlinirea termenului de prescripție. Au fost clasate. Și reprezintă 17,1% din total.

Boarea primăvăratică dată de acțiunile nu mai în forță, ci mai vizibile, „cu nume mai mari” ale DNA reprezintă o parte insignifiantă, cantitativ, în total. Anul trecut au fost trimise în judecată 1.141 de persoane, 2,8%, din total, pentru infracțiuni de corupție și de serviciu (art.289-309 din Codul Penal). Adică aproape nimic. Imaginea o fi bună, dar randamentul efectiv al unui sistem fie subdimensionat, fie birocratizat este mult prea mic pentru a genera, în mod real, o stare de bine. Sistemul nu a fost redimensionat, regândit, la nivelul societății pe care trebuie să o ajute să funcționeze.

EXCLUSIVPrincipalul rival al lui Bolojan din PNL acuză o campanie de atacuri online după ce și-a anunțat candidatura la șefia partidului. „Cine plătește aceste conturi fictive?”

00:13

EMISIUNILIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1

00:02

Penalul ca penalul, dar problema e ce faci cu civilul, cu gardul lui construit peste noapte mai aproape de casa ta, cu orice e legat de proprietatea ta și de tine care nu e încadrat în Codul Penal. Ce te faci cu instituțiile statului care nu își fac treaba? Cum le convingi să și-o facă? Le dai în judecată. Și apoi aștepți. Din totalul cazurilor pe Codul Civil, 193.012 (date pe 2013, sursă: INS, pe baza datelor Ministerului Public) au fost de contencios administrativ, adică 14% din total.

Acum doi ani erau 336.211 de acțiuni în instanță privind dreptul patrimonial, dintre care cele mai multe sunt legate de dreptul la proprietate în cazul imobilelor și terenurilor. În țara în care nici nu se știe cât acoperă cadastrul este și normal. Copacii folosiți ca hotare în documentele din disputele pe drepturi de proprietate s-au mai tăiat, s-au mai uscat și nimeni nu i-a înlocuit. S-au mai mutat râuri, pârâuri, stâlpii de lemn s-au transformat în stâlpi de beton și s-au rărit.

La o populație de 19,8 milioane de locuitori când ai un număr de 1,88 milioane de dosare, adică aproape unul la 10 locuitori, în condițiile în care de 25 de ani se tot reformează sistemul de justiție și magistrații sunt din ce în ce mai competenți, după spusele lor, este clar un blocaj. Dacă este nevoie de trei-cinci ani pentru a duce la capăt un proces, până la o soluție definitivă și irevocabilă, este clar că sentimentul general este de deznădejde, dacă nu de disperare sau, mai rău, greață. Sistemul este greoi și ineficient.

Ce e de făcut? Poate dacă instituțiile statului ar dat mai puține motive de dat în judecată ar dispărea măcar jumătate dintre cazurile legate de contenciosul administrativ. Poate dacă România ar avea cadastru poate ar mai scădea cazurile legate de dreptul patrimonial. Desigur, dacă deținuții din penitenciarele din România nu s-ar mai da în judecată doar pentru a mai ieși din centrul de detenție, ar mai scădea, de asemenea, presiunea cantitativă de pe umerii magistraților.

În ciuda celor văzute la TV este foarte clar că fără o reformare, o re-reformare sau o re-re-reformare, a sistemului, aplicarea legii este situată, în continuare, undeva între glumă și disperare. Este bine că se arată public cum „este lucrat și vârful” dar, în final, justiția trebuie să fie pentru toți. Presiunea publică, exprimată în mod legal, regulamentar, trebuie să crească exponențial, pentru a convinge mediul politic, care determină, din păcate, funcționarea celui administrativ, că voturi primesc cei care rezolvă, nu cei care promit. Justiția nu e pe voturi obținute pe promisiuni. Se face sau nu. Și momentan, funcționează cu întârzieri care anulează scopul ei.