Prima pagină » Știri » GICĂ POPESCU POATE FI ELIBERAT

GICĂ POPESCU POATE FI ELIBERAT

GICĂ POPESCU POATE FI ELIBERAT
Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiționat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Instanța a decis că Gheorghe Popescu îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul internațional îndeplinește fracția de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar și a desfășurat mai multe activități.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul București, care va decide definitiv dacă Gheorghe Popescu poate pleca din penitenciar.

Gheorghe Popescu a fost prezent la judecarea propunerii de liberare condiționată, fiind adus din penitenciar. Alături de Gheorghe Popescu au fost soția sa și apropiați ai fostului internațional.

Comisia de la Penitenciarul Jilava, unde fostul internațional își execută pedeapsa, a hotărât, pe 24 septembrie, să îl propună pentru liberare condiționată.

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Popescu a intrat automat în atenția comisiei, întrucât întrunește condițiile necesare eliberării condiționate. Dosarul său a fost trimis la Judecătorie în urma deciziei comisiei din penitenciar.

Fostul internațional Gheorghe Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel București i-a condamnat anul trecut, alături de Popescu, pe Gheorghe Copos, la trei ani și opt luni, Mihai Stoica, la trei ani și șase luni, Cristian Borcea și Ioan Becali, la câte șase ani și patru luni, Victor Becali, la patru ani și opt luni, Gheorghe Nețoiu, la trei ani și patru luni de închisoare, și Jean Pădureanu, la trei ani și patru luni.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiționat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul București.

Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiționat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!