Prima pagină » Știri » CFR a pierdut „trenul civilizației”. Compania a fost amendată pentru condițiile precare dintr-o gară

CFR a pierdut „trenul civilizației”. Compania a fost amendată pentru condițiile precare dintr-o gară

CFR a pierdut „trenul civilizației
Compania CFR a fost amendată cu 15.000 de lei de Protecția Consumatorului Harghita, pentru condițiile din gara din localitatea Siculeni - scaune rupte, pereți arși și afumați, lipsa căldurii -, comisarii constatând, totodată, că autorizația emisă de Autoritatea Feroviară Română nu mai este valabilă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Harghita, mai multe persoane au depus reclamații privind „condițiile groaznice” oferite de CFR Călători în sălile de așteptare din gări, în special în cele din zonele rurale din județ.

Șeful CJPC Harghita, Laurențiu Moldovan, a declarat, corespondentuui MEDIAFAX, că, în urma controlului făcut la gara din localitatea Siculeni, comisarii au constatat că oamenii trebuia să aștepte trenul într-o sală insalubră, neîncălzită și neluminată, cu scaune rupte și pereți murdari și afumați.

„Scaune murdare, rupte, cu diferite șuruburi ieșite, pereți murdari, arși, afumați. Nu există nicio sursă de căldură. Astfel, temperatura este aproape identică celei de afară, deoarece tâmplăria este stricată. În gară nu există corpuri de iluminat aproape deloc, fiind întuneric pe timp de noapte”, a spus Laurențiu Moldovan.

Totodată, comisarii de la Protecția Consumatorului au consemnat că la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției „a fost prezentată o autorizație emisă de Autoritatea Feroviară Română – AFER, care nu mai era valabilă”.

„Autorizația în cauză atestă și condițiile de calitate a serviciilor, dar operatorul economic, la solicitarea comisarilor CJPC Harghita, nu a prezentat o altă autorizație valabilă”, a mai spus șeful CJPC Harghita.

Așadar, operatorul economic în administrarea căuia se află gara din Siculeni, respectiv CFR Călători, a fost sancționat cu 15.000 de lei, punându-i-se în vedere, totodată, să remedieze deficiențele constatate.

Gara din Siculeni nu este singura din județul Harghita fără curent electric și încălzire, altele nu au nici canalizare sau apă curentă.

În 22 septembrie, când angajații CFR au intrat în grevă japoneză, nemulțumiți, între altele, că nu le-au fost majorate salariile, președintele Organizației Sindicatului Independent din Mișcare (OSIM) CFR Harghita, Cosmin-Sorin Micloș, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că de la Bodoc (județul Covasna) și până la Sâncrăieni (Harghita), cu excepția stațiunii Băile Tușnad, nicio stație CFR nu are curent electric, iar unele dintre ele nu au nici apă potabilă, canalizare și toalete. La Mădăraș, clădirea gării se află într-o stare avansată de degradare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!