Prima pagină » Știri » Spitalul Universitar va avea heliport, din 2017

Spitalul Universitar va avea heliport, din 2017

Spitalul Universitar va avea heliport, din 2017
Spitalul Universitar de Urgență București va avea, de anul viitor, un heliport. Directorul unității a anunțat că a găsit deja un investitor și că lucrările vor dura până la sfârșitul lui 2016.

Managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu, a declarat că este nevoie de un heliport pentru a realiza un sistem integrat de urgență, în condițiile în care, din totalul celor 500 de pacienți care ajung zilnic la spital, între 15 și 20 la sută sunt urgențe majore.

” În luna aprilie 2015, spuneam că avem mare nevoie de un heliport pentru urgențele majore care ajung la spital. Am găsit investitorul, vom semna contractul și vor începe lucrările care vor dura până la sfârșitul anului. SUUB și Grupul MaxBet vor anunța, miercuri, începerea lucrărilor, după semnarea protocolului care va da starul acestui proiect”, a precizat MEDIAFAX.ro managerul Spitalului Univeristar de Urgență București.

Cătălin Cîrstoiu a spus că a fost finalizată consolidarea integrală a spitalului și a deschis secții noi, dar că, pentru a realiza un sistem integrat de urgență, ar avea mare nevoie de acest heliport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câți dintre ucraineni l-ar mai vota pe Volodimir Zelenski astăzi?