Prima pagină » Sport » Dănuț Lupu a fost externat din spital

Dănuț Lupu a fost externat din spital

Dănuț Lupu a fost externat din spital
Fostul mare internațional român Dănuț Lupu (48 de ani) a fost externat, luni, 10 februarie, din spitalul Matei Balș, după ce a suferit o dublă pneumonie acută și a acuzat o insuficiență respiratorie severă, anunță DigiSport

Dănuț Lupu a scăpat, în sfârșit, de emoții, după aproape 3 săptămâni de la internare. Virusul i-a afectat plămânii, iar o perioadă fostul fotbalist a fost în pericol să își piardă viața. Lupu a stat la terapie intensivă aproape două săptămâni.

„Sunt cât pot fi de bine și vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut”, a declarat Dănuț Lupu, anunță sursa citată.

În prezent, Dănuț Lupu se află acasă și, în afara faptului că încă are un program strict de tratament, lucrurile și-au reluat, în mare măsură, cursul normal.

În vârstă de 48 de ani, Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce, de-a lungul carierei, a jucat pentru Dinamo București, Panathinaikos, Korinthos, OFI Creta (toate Grecia), Rapid București, Brescia (Italia) și Tzafririm Holon (Israel), câștigând cinci trofee. La echipa națională, Dănuț Lupu a strâns 14 prezențe, între 1989 și 1998 și a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.

Recomandarea video

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
De ce Rusia nu va accepta pacea fără „Centura de Fortărețe” a Ucrainei - ultimul obstacol din calea armatei lui Putin în Donbas
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un tratament comun pentru acnee a fost asociat cu un risc de schizofrenie cu 30% mai mic