Prima pagină » Magazin » A mers cu bicicleta din India până în Suedia pentru a-și găsi sufletul pereche. Povestea de dragoste care a ajuns pe prima pagină a revistelor din toată lumea

A mers cu bicicleta din India până în Suedia pentru a-și găsi sufletul pereche. Povestea de dragoste care a ajuns pe prima pagină a revistelor din toată lumea

PK Mahanandia, nominalizat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005, povestește cum, în numele iubirii, s-a decis să călătorească mii de de kilometri cu bicicleta, pentru a-și regăsi dragostea care-i era predestinată. Povestea sa a impresionat numeroase persoane, devenind virală și atrăgând atenția unor regizori de film.
Charlotte von Schedvin era o femeie tânără, blondă, cu ochii albaștri, descendentă a nobilimii suedeze. PK Mahanandia era student la Arte, și făcea parte din Dalit, una dintre castele indiene.
 
Șansa a făcut ca cei doi să se întâlnească la sfârșitul anului 1975, într-o piață centrală din Delhi. Atunci, ea i-a cerut talentatului artist să-i realizeze un portret.
 
„Se uita atent la mine, cu ochii ei mari și albaștri. M-am simțit de parcă acei ochi ar fi fost niște raze X”, își amintește Mahanandia.
În ciuda diferențelor evidente socio – culturale, iubirea care dintre cei doi a fost copleșitoare. Au petrecut câteva luni împreună înainte ca Charlotte să se întoarcă acasă, în Boras, Suedia.
 
Mahanandia a jurat să se căsătorească cu femeia pe care o iubea, cu orice preț. Și-a vândut astfel tot ce avea, și-a cumpărat o bicicletă, și cu doar 80 de dolari a pornit într-o călătoria sa epică.
 
În acele zile „doar un Maharajah își putea permite o călătorie cu avionul până în Suedia”, își amintește el. În drumul său, acesta a dormit în corturi de beduini, hosteluri sau chiar sub cerul liber, lângă Marea Caspică, tinând legătura cu Charlotte prin scrisori.
 
 
Când povestea lor remarcabilă a fost împărtășită pe Facebook, a fost distribuită de zeci de mii de ori. Acum, după 4 decenii și doi copii împreună, cuplul inedit a stârnit chiar și interesul unor regizori de film.
 
Scris în stele?
 
Născut în casta Dalit, acesta a fost evitat de mic de către consăteni, sfătuiți chiar să stea departe de el.”Eram mai rău decât câinii. Când m-am dus lângă templu, oamenii au început să arunce cu pietre în mine”, rememorează el amintirile dureroase, într-un interviu acordat CNN.
 
Într-o zi, el a fost mutat în partea din spate a clasei, izolat de ceilalți colegi, ca să nu-i „polueze”. Urma o vizită a unor inspectori britanici. După o primire fastuoasă, inspectorul a oferit o ghirlandă cu flori unei fete din primele bănci. 
 
Soția însă, s-a dus în spate și i-a oferit ghirlanda lui Mahanandia: „Putea observa ușor că eram un proscris. A venit l-a mine, mi-a pus mâna pe cap și mi-a spus: ‘Ce păr frumos și creț ai!”. Imi amintesc că eram extrem de fericit, dar în același timp plângeam. Era ca o mică lumină pentru mine într-o peșteră întunecată.”
 
Mahanandia a dus ghirlanda acasă și i-a aratat-o mamei sale, spunându-i: „Mamă, m-am îndrăgostit de soția inspectorului!”. Atunci, ea i-a dat un răspuns care avea să-l schimbe pe viață. I-a arătat un horoscop din frunze de palmier, spunându-I că se va căsători cu „o femeie albă dintr-o țară îndepărtată”. „Nu vom aranja nicio nuntă pentru tine”, a mai spus aceasta, total surprinzător pentru o țară unde majoritatea căsătoriilor erau aranjate.
 
Atunci când s-a întâlnit cu Charlotte, în 1975, Mahanandia avea 26 de ani, un student la arte fără niciun ban, nevoit adesea să doarmă în stații de autobuz sau cabine telefonice.
 
 
Cu toate acestea, talentul său deosebit l-a facut sa devină destul de cunoscut, realizând chiar portretele unor politicieni, dar și a Valentinei Tereșkova, prima femeie în spațiu. De aceea i-a fost acordată permisiunea de a picta în piața centrală, Connaught Place.
 
Acolo a și întâlnit-o Charlotte von Schedvin, o tânără de 20 de ani, cu dor de India. Aceasta a călătorit, împreună cu câțiva prieteni, din Suedia până în India cu un minibus, pe drumul istoric al Mătăsii.
 
„Am vrut să merg în India deoarece de la vârsta de zece ani urmăream filmele indiene și citeam numeroase povești despre frumusețea acestor locuri. Pentru mine, să merg în India reprezenta visul vieții mele”, își amintea Charlotte.
 
„Eram fascinată de cultura indiană, de întâlnirea Vestului cu Estul”, adaugă ea. Era atunci, fără să știe, călătoria care a facut-o să se uite definitiv către Est. Din fericire pentru ambii, portretul realizat de Mahanandia lui Charlotte nu a fost cel mai bun, așa că ea a decis să vină și a doua zi. Când s-a întors, Mahanandia s-a gândit: „oare e femeia despre care spunea mama sa în acel horoscop?”
 
Era zodia Taur, așa cum îi spusese mama lui în previziune. Strămoșii ei aveau o parte din padurea suedeză, după ce familia von Schedvin l-a ajutat pe regele Suediei din 1700.
 
„Am început să tremur. I-am spus că suntem predestinați și că ne-a fost dat să ne întâlnim. Ea privea șocată”, își amintește.
 
Încrezătoare în instinctul ei, Charlotte la urmat pe Mahanandia la întâlnirea cu tatăl lui, Odisha, care le-a oferit binecuvântarea tribală.
„Nu m-am gândit. Mi-am urmat inima 100%”, susține ea.
 
După doar o lună, von Schedvin s-a întors în Suedia, Mahanandia rămânând în India, unde mai avea un an de studiat. Fiind hotărât să-și regăsească iubirea, PK i-a scris lui Charlotte, dezvăluindu-i planul său de a pedala până în Suedia pentru a o lua de nevastă.
 
Călătoria sa epică
 
Deși a plecat spre Suedia cu doar 80 de dolari și o bicicletă, acesta a ajuns acolo cu peste 800 de de dolari, pictând portrete pentru mâncare și bani.
 
„Am pedalat din iubire, dar nu mi-au plăcut niciodată bicicletele”, spune el.
 
Deși a pedalat și câte 70 de km zilnic, Muhanandia a recunoscut că uneori mai primea cadou, în schimbul portretelor pictate, curse cu mașini de ocazie sau chiar cu trenul. A ajuns în Suedia pe 28 mai 1977, la patru luni după ce plecase. 
 
Viața împreună
 
Acum, cei doi sunt împreună de 40 de ani și au doi copii, Sid și Emelie. Charlotte are o carieră înfloritoare ca profesoară de muzică, în timp ce PK Mahanandia e artist plastic. Împreună promovează artele indigene și oferă burse studenților indieni defavorizați. 
 
În 2005, Muhanandia a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, iar anul trecut a primit titlul onorific al universității statului său.
 „Dragostea mi-a dat puterea să-i iert pe cei ce au aruncat cu pietre în mine. Acum mă simt onorat că povestea noastră dă speranță alor oameni”, mai spune Mahanandia în interviul acordat CNN.
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!