Prima pagină » Sport » Simona Halep, foarte optimistă după ce a eliminat-o pe Goerges

Simona Halep, foarte optimistă după ce a eliminat-o pe Goerges

Simona Halep, foarte optimistă după ce a eliminat-o pe Goerges
Simona Halep, foarte optimistă după ce a eliminat-o pe Goerges

Jucătoarea româncă s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami, după victoria în minimum de seturi, scor 6-4, 6-1 cu Julia Goerges din Germania.

„A fost o partidă dificilă. A început bine jocul și s-a distanțat la 3-0, însă, apoi mi-am revenit, mi-am impus jocul, am devenit mult mai agresivă, am început să iau mingea mai repede și s-o oblig să alerge mai mult. Cred că aceasta a fost cheia victoriei.” a declarat Simona Halep, conform wtatennis.com.

Simona Halep s-a mai întâlnit de două ori cu Heather Watson și s-a impus de fiecare dată. Ultima confruntare dintre cele două jucătoare a avut loc în turul al treilea de la Rolland Garros, în 2014, și Halep a câștigat cu scorul de 6-2,6-4.

„Înseamnă foarte mult că am început să câștig meciuri aici la Miami, așa am făcut și la Indian Wells. Am avut un început de an foarte greu, mi-a fost foarte greu să exersez, să mă antrenez, de aceea nu am putut să mă pregătesc și nu am putut să joc la cel mai înalt nivel. Acum sunt mult mai încrezătoare și încerc să mă duc pe teren și să-mi fac jocul. Mă pregătesc normal, nimic special, trebuie să lovesc mai mult mingea, avem o zi liberă, asta e bine, o să avem timp să ne relaxăm, să ne recuperăm și apoi trebuie să mă concentrez pe ceea ce am de făcut. O cunosc destul de bine pe Watson, va fi o provocare pentru mine să câștig meciul și voi lupta pentru acest lucru”, a mai spus Simona Halep.

Întâlnirea dintre Simona Halep și Heather Watson va avea loc, marți, 29 martie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România