Prima pagină » Știri » EXPLOZII ÎN LANȚ la Mihăilești, după ce un TIR cu 800 de butelii a luat foc

EXPLOZII ÎN LANȚ la Mihăilești, după ce un TIR cu 800 de butelii a luat foc

EXPLOZII ÎN LANȚ la Mihăilești, după ce un TIR cu 800 de butelii a luat foc
Un tir încărcat cu 800 de butelii cu gaz a luat foc, vineri dimineața, pe Drumul național 2, în localitatea Mihăilești, mai multe butelii explodând după pornirea incendiului. Oamenii pe o rază de 500 de metri au fost evacuați.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 10, pe raza localității Mihăilești. Un tir încărcat cu 800 de butelii pline cu gaz a luat foc în mers și a rămas imobilizat pe drum.

Mai multe explozii au avut loc consecutiv, iar oamenii au fost evacuați pe o rază de 500 de metri. La fața locului s-au deplasat opt echipaje de pompieri, la ora transmiterii știrii, autoritățile anunțând că exploziile au fost oprite și nu mai există un pericol.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au declarat pentru MEDIAFAX că pericolul pe DN2, acolo unde un tir încărcat cu butelii a luat foc, a fost foarte mare iar pompierii au acționat doar de la distanță, traficul dintre Urziceni și Buzău fiind blocat.

Potrivit ISU Buzău, șase autospeciale intervin pentru stingerea incendiului la tirul încărcat cu 800 de butelii.

” La momentul ajungerii echipajelor, incendiul se manifesta la încărcătură. Întrucât pericolul era extrem de mare iar buteliile explodau, pompierii au intervenit de la distanță, cu tunurile din dotare. Nu ne-am apropiat ca să nu punem în pericol viața salvatorilor” a declarat pentru MEDIAFAX, George Crețu, purtător de cuvânt ISU Buzău.

Potrivit sursei citate, populația din zonă a fost evacuată.

„Comitetul local pentru situații de urgență a decis evacuarea populației pe o distanță de aproximativ 500 de metri” a mai spus George Crețu.

Poliția Rutieră a blocat traficul în zonă.

„A fost închisă circulația la intersecția DN1 B cu DN 2, la Hanu lui Tință. Mașinile au fost deviate pe alte rute ocolitoare. În plus, ce autoturisme vin dinspre Ialomița, de exemplu, nu se permite intrarea în județul nostru. Apelul pe 112 nu a fost de accident de circulație. S-a anunțat că un autocamion încărcat cu butelii a luat foc” a declarat Doinița Mihalache, purtător de cuvânt IJP Buzău, pentru MEDIAFAX.

Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 10, pe raza localității Mihăilești. Un tir încărcat cu 800 de butelii pline cu gaz a luat foc în mers și a rămas imobilizat pe drum, mai multe explozii având loc consecutiv.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău anchetează explozia de la Mihăilești, deschizând un dosar in rem pentru distrugere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, informează, vineri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„La Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău s-a constituit un dosar având ca obiect explozia produsă astăzi, 10 iunie 2016, pe DN 85, în zona localității Mihăilești, județul Buzău. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă (art. 255 din Codul penal) și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă (art. 349 din Codul penal)”, se spune în comunicat.

De altfel și Inspectoratul General al Poliției Române informează că la fața locului se efectuează cercetări, iar polițiștii verifică legalitatea transportului.

Un tir încărcat cu 800 de butelii cu gaz a luat foc, vineri dimineața, pe drumul național 2, în localitatea Mihăilești, mai multe butelii explodând după pornirea incendiului. Oamenii pe o rază de 500 de metri au fost evacuați.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 10, pe raza localității Mihăilești. Un tir încărcat cu 800 de butelii pline cu gaz a luat foc în mers și a rămas imobilizat pe drum.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...