Prima pagină » Știri » Când va fi reluată circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăștie

Când va fi reluată circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăștie

Când va fi reluată circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăștie
Detalii pe Gândul

Sorin Bușe a efectuat, joi, o vizită pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăștie, închis traficului din septembrie 2015, și a declarat că circulația va fi reluată în termen, respectiv în septembrie.

„Termenul pentru reconstrucția celor două sute de metri de pe Orăștie – Sibiu se menține. Se va face Expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul. Apreciez ca ați avut curajul să preluați voi lucrarea ( CNADNR – n.r.). Decizia aceasta trebuie respectată. Reparăm ce nu au făcut alții, din păcate, dar pe banii lor. Nu trebuie să existe nicio abatere de la termenul de finalizare înaintat și pentru cea mai mică întârziere vă rog sa-mi prezentați soluțiile”, a spus ministrul Transporturilor.

Lucrările de refacere a lotului 3 au început în luna aprilie, după ce în septembrie 2015 traficul a fost închis, iar în luna octombrie 2015, din cauza problemelor apărute la fundația autostrăzii, cauzate de infiltrații, s-a luat decizia demolării unei porțiuni de 200 de metri.

Potrivit Ministerului Transporturilor, valoarea contractelor este estimată la 3.715.262 lei fără TVA, suma fiind asigurată din garanții de bună execuție a constructorului care au fost executate de către CNADNR.

Potrivit MT, CNADNR a executat Garanția de Bună Execuție constituită de către Salini Impregilo SpA, în valoare de 60.479.160 lei, sumă ce a fost încasată de companie de la banca emitentă în data de 28 aprilie 2016.

Este pentru prima dată când CNADNR execută lucrări în regie proprie.

Autostrada Sibiu – Orăștie a fost inaugurată în noiembrie 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel