Prima pagină » Sport » Naționala de handbal feminin, eliminată de la JO 2016

Naționala de handbal feminin, eliminată de la JO 2016

Naționala de handbal feminin, eliminată de la JO 2016
Detalii în articol

„Sunt dezamăgit, asta este viața în sport. Astăzi am plătit polița pentru înfrângerea cu Angola. Am fost foarte foarte aproape, câteva amănunte au înclinat victoria către Norvegia. A fost un meci bun, cu efort din partea ambelor echipe. Ne trebuie mai multă viteză în joc, ne trebuie o apărare mai bună, să ajutăm portarul. Nu vreau să mă gândesc acum la eliminarea, vreau să mă gândesc la jucătoare. Trebuie să avem grijă de ele, viața va continua pentru ele. Am un contract, trebuie să vorbesc cu șeful meu! Dar vedem dacă-i place sau nu, pentru că nu este vorba doar de naționala de senioare, ci și de cele de la U20 și U18”, a declarat Tomas Ryde, după meciul cu Norvegia, potrivit ProSport.

„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci. Am intrat în teren decise să luptăm pentru fiecare atac, pentru fiecare apărare. Și nu le-am simțit deloc mai puternice. Numai că noi am greșit în unele momente importante ale meciului și asta a făcut diferența. În momentul în care s-au desprins la 4 goluri, noi am alergat și ne-a fost greu să le ajungem. Din păcate ne doare foarte mult, ne pare rău foarte mult pentru fiecare meci pierdut în grupă, acum ne doare foarte mult. Noi trebuia să fim mai puternice, a depins doar de noi. Suntem triste și dezamăgite”, a spus și Camelia Hotea.

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, consideră că arbitrajul cuplului din Rusia, Viktoriia Alpaidze/Tariana Berezkina, nu a fost echidistant în partida cu Norvegia.

„A fost un meci tensionat cu o miză mare pentru România, cu o Norvegie care nu se va da niciodată la o parte. Diferența a fost făcută de câteva greșeli individuale. Am pierdut, dar paradoxal, am avut procentaj mai bun la aruncări, cred că și la nivelul porții. Departe de a contesta influența arbitrajului, dar nu a existat o paritate nici la eliminări, nici la acordarea aruncărilor de la 7 metri”, a declarat Alexandru Dedu la TVR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial