Prima pagină » Știri politice » Băsescu: DNA a procedat corect solicitând controlul judiciar pentru Olguța Vasilescu

Băsescu: DNA a procedat corect solicitând controlul judiciar pentru Olguța Vasilescu

Băsescu: DNA a procedat corect solicitând controlul judiciar pentru Olguța Vasilescu
Fostul șef de stat și lider al Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, este de părere că "DNA a procedat corect solicitând măsura controlului judiciar împotriva Olgutei Vasilescu", însă contestă acțiunea primarului Craiovei de a face publice, selectiv, documente din dosar spre a fi judecat de poporul craiovean. În acest context, Băsescu a punctat faptul că acțiunea Olguței Vasilescu "este cel puțin incorectă, dacă nu ilegală", adăugând faptul că "cei care au generat judecarea de către popor a acuzaților au fost chiar procurorii DNA" prin transmiterea către public, selectiv, din toate dosarele, a unor "documente incriminatoare împotriva celor pe care îi acuzau".

„Pe bună dreptate, DNA cere control judiciar pentru Olguța Vasilescu. De ce? În condițiile în care dosarul se află în cameră preliminară, unde atât ședințele, cât și dosarul nu sunt publice, Olguța a început să facă publice, selectiv, documente din dosar spre a fi judecată de poporul craiovean.
Și ce să vezi? Poporul chiar începe să o judece, incriminându-l și amenințându-l pe cel care a denunțat ilegalități. Mai mult, un funcționar din primărie îl amenință direct pe denunțător. Rezultatul acțiunilor Olguței este că a devenit erou al Craiovei, iar denunțătorul inamicul public numărul 1. Putem fi toți de acord că acțiunea Olguței este cel puțin incorectă, dacă nu ilegală.

Și, totuși, cei care au generat judecarea de către popor a acuzaților au fost chiar procurorii DNA. Ei sunt aceia care au transmis către public, selectiv, din toate dosarele, documente incriminatoare împotriva celor pe care îi acuzau. Ei sunt aceia care au stimulat poporul și televiziunile să devină judecători ai celor pe care i-au acuzat, „uitând” de dreptul fundamental la o anchetă și la un proces corecte.
Oare cine va cere control judiciar pentru procurorii DNA?
Încep să apară roadele politicii nefaste duse de DNA în a declara oameni vinovați înainte de a-i declara vinovați judecătorii.
Cu toate aceastea, consider că DNA a procedat corect solicitând măsura controlului judiciar împotriva Olgutei Vasilescu, pur simplu pentru că a încălcat legea.

Sau poate Olguța Vasilescu o fi în legitimă apărare? Doar un judecător ne poate spune credibil. Și ne-o va spune azi”, scrie Traian Băsescu în cadrul unei postări pe Facebook.

Curtea de Apel București dezbate, marți, contestația DNA la decizia instanței privind neluarea măsurii controlului judiciar față de primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu declarând că are de gând să depună o acțiune civilă împotriva denunțătorului și să ceară o expertiză psihiatrică.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Farmecul călătoriilor, distrus de rețelele sociale. Cum combați fenomenul?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!