Prima pagină » Sport » Halep, învinsă de Serena la US Open. Reacția Simonei

Halep, învinsă de Serena la US Open. Reacția Simonei

Halep, învinsă de Serena la US Open. Reacția Simonei
Simona Halep (România, favorită 5) a pierdut joi dimineață cel mai important meci din 2016, fiind învinsă de Serena Williams în sferturile de finală de la US Open, scor 2-6, 6-4, 3-6.

Semifinalele de la Flushing Meadows sunt: Karolina Pliskova (Cehia, favorită 10) – Serena WIlliams (SUA, favorită 1) și Angelique Kerber (Germania, favorită 2) – Caroline Wozniacki (Danemarca, 74 WTA), scrie prosport.ro.

Simona Halep a pierdut în fața Serenei Williams pentru a 8-a oară în carieră, scor 2-6, 6-4, 3-6 într-un meci contând pentru sferturile de finală de la US Open. Simona rămâne astfel cu o singură victorie în fața Serenei, obținută în grupele Turneului Campioanelor de la Singapore 2014, dar constănțeanca lasă impresia că se apropie ca valoare de liderul mondial. Forța superioară a americancei face însă diferența, poate în cel mai important meci disputat de cele două în circuit, iar Halep se mulțumește cu gândul că este prima jucătoare care îi ia set liderului mondial la US Open 2016.

Simona a fost crispată încă de la interviul acordat pe tunel, în drumul către arena Arthur Ashe. A avut emoții înaintea duelului cu cea mai puternică jucătoare din istorie, iar racheta i-a tremurat în primul set precum vocea la interviu. Halep nu i-a putut contracara jocul Serenei, fiind surprinsă de loviturile năucitoare ale liderului mondial! Simona a fost ezitantă, iar Williams a început în forță, câștigând fără probleme primele trei game-uri. Constănțeanca s-a apropiat la 2-3, dar n-a putut menține ritmul cu favorita principală, care a câștigat următoarele trei jocuri și inclusiv setul, 6-2.

Setul al doilea a fost fără îndoială cel mai bun al Simonei din aest sezon. Jucătoarea antrenată de Darren Cahill a dominat-o pe Serena de pe linia de fund, jucând agresiv, variat, dar mai ales inspirat! După un game infernal de 12 minute prin care a egalat la 1, Halep s-a dezlănțuit și a controlat aproape toate raliurile. E drept că a fost ajutată și de Williams, care a greșit prea mult pentru standardele ei în manșa secundă. În aceste condiții, break-ul reușit de Simona în game-ul trei a fost decisiv, românca ținându-și serviciul până la finalul setului: 6-4.

Actul decisiv a fost unul ciudat, pentru că Halep și-a scăzut brusc nivelul, iar două duble greșeli comise de favorita 5 în game-ul al doilea au anunțat dezastrul. Simona a părut stoarsă de energie după turul de forță realizat în setul al doilea, iar Serena nu iartă o adversară aflată în suferință. Spre deosebire de primul set, în care a jucat slab din cauza mentalului, românca a clacat în decisiv pentru că n-a putut ține pasul din punct de vedere fizic cu o adversară pregătită de război. Halep și-a cedat serviciul la 1-2, iar finalul nu a mai avut istoric: Williams și-a făcut norma de ași, reușind 18 în total, a defilat cu serviciul și a închis partida cu 6-2, 4-6, 6-3.

Simona: A fost cel mai bun meci al meu contra Serenei

Simona Halep crede că meciul disputat joi dimineață, scor 2-6, 6-4, 3-6, în fața Serenei Williams, în sferturile de finală de la US Open, reprezintă cea mai bună prestație a sa în confruntările cu sportiva din Statele Unite ale Americii.

„A fost greu. Este greu, sunt puțin tristă, dar trebuie să iau lucrurile pozitive, pentru că mă așteaptă multe. Cred că acesta a fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată împotriva ei. Am simțit că sunt foarte aproape și că am șanse să câștig. Așa cum am zis, cred că jocul meu a fost destul de bun în seara asta. Este un lucru bun. Cred că am jucat foarte bine. Însă, m-aș putea descurca mai bine în unele momente”, a spus Halep, potrivit site-ului oficial al competiției.

Halep rămâne astfel cu o singură victorie în nouă meciuri jucate cu actualul lider mondial. La final, a cincea jucătoare a lumii a recunoscut superioritatea adversarei.

„Este cea mai buna jucătoare, serviciul său a fost foarte bun astăzi. Joacă foarte bine pe acest teren, este acasă, și cred că se simte foarte încrezătoare. A făcut o treabă grozavă. De aceea este numărul 1. Sunt puțin dezamăgită că nu am putut profita de șanse, însă sunt de asemenea fericită pentru felul în care am rezistat și am jucat. Dar cred că nivelul a fost destul de înalt. Sunt mulțumită de felul în care am luptat până la final. Este ceva normal acum pentru mine, așa că este un lucru bun”, consideră Halep.

Până să ajungă în sferturi, Halep le-a eliminat rând pe rând pe Kirsten Flipkens, Lucie Safarova, Timea Babos și Carla Suarez Navarro și consideră că la această ediție a jucat mai bine decât la cea din 2015, deși la acea vreme a fost eliminată în semifinalele competiției, după o partidă cu Flavia Penetta, scor 1-6, 3-6.

„Trebuie să înving cele mai bune jucătoare pentru a câștiga un Grand Slam, așa că nu contează împotriva cui joc. Trebuie doar să câștig ca să obțin acel titlu, dacă îl voi obține într-o zi. Mă simt cu siguranță mai bine că am jucat mai bine decât anul trecut în semifinale. Anul acesta am pierdut în sferturi, însă am dat tot ce am putut. Este OK, nu vreau să mă plâng de nimic”, a conchis Halep.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
O influenceră spune că Adreea Sasu e în PERICOL! Trage un semnal de alarmă despre Philip Plein: 'Fugi! Le arată tuturor că ești
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
În 2012, Pământul a scăpat ca prin urechile acului de o catastrofă tehnologică