Prima pagină » Știri » Proiectul pentru acordarea venitului minim de incluziune, adoptat de Senat

Proiectul pentru acordarea venitului minim de incluziune, adoptat de Senat

Proiectul pentru acordarea venitului minim de incluziune, adoptat de Senat
Plenul Senatului a adoptat luni un proiect de lege referitor la venitul minim de incluziune care prevede un beneficiu de asistență socială pentru familiile și persoanele singure pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială.

Familiile și persoanele singure care și-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacități de integrare socială vor beneficia de venitul minim de incluziune, format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii și suplimentul pentru locuire, însă, în funcție de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoțit de măsuri de asistență socială complementare – stimulente sau facilități contributive, potrivit proiectului de lege, adoptat cu 105 voturi „pentru” și trei abțineri.

Ajutorul de incluziune se acordă persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puțin 60 de ani, limita este de 300 de lei.

„În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferența dintre suma de 260 de lei pe membru de familie și venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună”, potrivit raportului comisiei sesizate în fond.

În cazul familiei biparentale cu copii se acordă pentru fiecare copil câte 107 de lei și maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii.

„Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 și 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii), iar în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale”, potrivit raportului Comisiei pentru muncă.

Suplimentul pentru locuire se acordă diferențiat, în funcție de tipul de combustibil utilitzat și vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.

„Stimularea ocupării pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare se face prin scutirea de la calculul privind stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei, a unui procent de 50% din total veniturilor realizate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau alte forme legale de angajare, da nu mai mult de 400 lei/familie”, potrivit sursei citate.

De asemenea, persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială de la nivelul unităților administrativ teritoriale în care trăiesc.

Senatul a fost prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, iar Camera Deputaților este for decizional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...