Prima pagină » Știri » Administratorul unei biserici din București, atacat cu un cuțit

Administratorul unei biserici din București, atacat cu un cuțit

Administratorul unei biserici din București, atacat cu un cuțit
Administratorul bisericii "Sfântul Anton" din București a fost atacat, miercuri, cu un cuțit de un tânăr de 35 de ani, acesta fiind, în opinia agresorului, un "intrus în casa sa", potrivit Poliției Locale București.

Tânărul l-a alergat pe administrator folosindu-se de briceagul pe care îl avea în dotare, l-a alungat pe acesta din lăcașul de cult, iar apoi s-a baricadat în clădire.

„Agenții Poliției Locale a Municipiului București l-au găsit pe H.M.A. tocmai când se pregătea, băgat sub o icoană, să doarmă. Tânărul a declarat polițiștilor locali că a scos arma albă pentru a-l intimida pe administratorul bisericii Sf. Anton, acesta fiind, în opinia atacatorului, un intrus în casa sa. Persoana în cauză a fost reținută și condusă la sediul secției P.L.M.B. din Centrul Istoric acolo unde s-a constatat că tânărul are, de fapt, domiciliul în Botoșani”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale București.

Polițiștii mai transmit că asupra bărbatului au mai fost descoperite două pachete de mici dimensiuni ce conțineau materie vegetală suspectă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu plantele atunci când Pământul s-a încălzit în urmă cu 56 de milioane de ani?