Prima pagină » Știri externe » Soluția ministrului de Finanțe german pentru un buget al Apărării UE mai mare decât al Rusiei

Soluția ministrului de Finanțe german pentru un buget al Apărării UE mai mare decât al Rusiei

Soluția ministrului de Finanțe german pentru un buget al Apărării UE mai mare decât al Rusiei
Wolfgang Schauble, ministrul de Finanțe al Germaniei, a declarat că UE ar avea nevoie de un buget comun al Apărării, iar dacă statele membre și-ar pune la comun resursele, bugetul apărării comune l-ar depăși pe cel al Rusiei.

Oficialul de la Berlin a declarat că UE „va avea curând nevoie de un buget comun al Apărării”, adăugând că dacă statele membre și-ar pune la comun resursele, ar avea un buget militar de câteva ori mai mare decât al Rusiei, relatează Financial Times.

Declarațiile sale vin în contextul în care Franța și Germania susțin o „armată” europeană comună, cu comandament unic.

Schauble este un susținător al integrării europene cât mai puternice, atât la nivel financiar, cât și politic, însă ideea sa ar întâmpina multe opreliști la nivelul UE.

„Va fi o dezbatere frumoasă”, a spus ministrul de Finanțe despre ideea unui buget comun de Apărare la nivelul UE.

În Germania, forțele armate s-au redus de la 585.000 în 1990, la 177.000 în prezent, limita maximă impusă de Parlament fiind de 185.000. Bugetul Apărării Germaniei urmează să crească cu 6% în următorii 5 ani, în 2016 fiind de 34,2 miliarde de euro.

Cu toate acestea, Germania nu îndeplinește ținta de 2% din PIB pentru Apărare, asumată la nivelul NATO, acest standard fiind atins în prezent doar de SUA, Marea Britanie, Grecia și Estonia, conform FT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Vacanță, în gașcă, în Mauritius! Poze rare cu soția lui Dan Negru: „Am reușit să ne păstrăm căsnicia în discreție.”
Digi24
EXCLUSIV PNL-USR-UDMR i-au propus lui Nicușor Dan un acord de reciprocitate cu PSD. Care sunt condițiile pentru guvern (surse)
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Este oficial! A fost descoperită a treia galaxie fără materie întunecată