Prima pagină » Sport » Unul dintre cei mai buni fotbaliști de după Generația de aur se retrage

Unul dintre cei mai buni fotbaliști de după Generația de aur se retrage

Unul dintre cei mai buni fotbaliști de după Generația de aur se retrage
Atacantul român Ciprian Marica și-a anunțat retragerea din activitate, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook. Fostul internațional a împlinit 31 de ani la începutul lunii octombrie.

„Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoții am. Mulțumesc pentru că pot sa te iubesc, România! Mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat! Vă mulțumesc vouă (n.r. – fanilor) pentru tot ce mi-ați transmis, pentru aprecierile și încurajările voastre. Chiar și când m-ați certat, ați dat sens carierei mele de sportiv! De reprezentant al României!

Am fost mereu deschis față de voi, dar nu mi-e ușor să anunț asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la același nivel așa cum meritați voi. Așa că pun punct aici carierei mele de fotbalist. Voi rămâne cel mai mare fan al României, al echipelor la care am jucat, voi fi mereu unul dintre voi. Vreau sa le mulțumesc pentru tot antrenorilor, coechipierilor, managerilor care au contribuit la formarea mea ca sportiv”, a scris Ciprian Marica, printre altele, pe pagina personală de Facebook.

Ciprian Marica vrea să își petreacă mai mult timp alături de familie și să se dedice fundației sale. „În viitorul apropiat, mi-am propus să mă dedic mai mult familiei și Fundației Ciprian Marica. Am fost prea mult timp departe de cei dragi. Am de recuperat. Ai mei m-au așteptat cuminți și răbdători să mă întorc acasă. Până aici, voi m-ați ajutat sa înving singurătatea, înstrăinarea! Ați fost cea de-a doua mea casă, a doua mea familie. Și ai mei au înțeles asta!

Vă mulțumesc tuturor si fiecăruia în parte. Vă aștept pe stadion, ne vedem în tribune, pe stradă, in fața televizorului, ne vedem oriunde ne cheamă fotbalul pe care-l iubim! Ne vedem acasă! Abia aștept!”, a mai scris Marica.

Născut la 2 octombrie 1985, Marica și-a început cariera la Dinamo București, echipă la care a evoluat, la nivel profesionist, între 2001 și 2004, înainte să se transfere la Șahtior Donețk (2004-2007), de unde a făcut apoi pasul către Bundesliga, la VfB Stuttgart, unde a jucat în perioada 2007-2011. El a evoluat ulterior la Schalke 04 (2011-2013), Getafe (2013-2014), Konyaspor (2014-2015), precum și la Steaua București, în 2016.

A strâns 72 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. Este al cincilea în topul golgheterilor all-time, la egalitate cu Viorel Moldovan și Ladislau Boloni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere