Prima pagină » Știri » Igor Dodon, despre România: „Suntem frați, însă fiecare la casa lui”. Noul lider de la Chișinău respinge unirea și spune că limba lui este moldoveneasca

Igor Dodon, despre România: „Suntem frați, însă fiecare la casa lui”. Noul lider de la Chișinău respinge unirea și spune că limba lui este moldoveneasca

Igor Dodon, despre România:
Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că nu este antiromân și că românii și moldovenii au rădăcini comune și sunt frați, „însă fiecare la casa lui".

„Eu niciodată nu am fost antiromân. Eu nu sunt antiromân și nu voi fi antiromân. Noi suntem vecini, avem rădăcini istorice comune. Suntem frați, dacă doriți. Suntem frați. Frați-frați, însă fiecare la casa lui. Eu stimez statul român ca stat independent, suveran. Și sper foarte mult ca aceeași abordare să fie față de țara mea, față de Moldova (…) Eu consider că toți vecinii trebuie să fie frați. Eu aș vrea ca românii să aibă un comportament ca frații, dar  ca frații mai mari. Vrem să fim în relații în care ne respectăm reciproc”, a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru TVR.

Dodon spune că este antiunionist, însă pledează pentru relații bilaterale bune cu România. „Sunt pentru relații de prietenie cu România . Nu am fost, nu sunt antiromân. Sunt și voi fi antiunionist. Sunt pentru relații bilaterale bune”, reiterează Dodon.

De asemenea, Dodon afirmă că, potrivit istoriei, dar și Constituției Republicii Moldova, în Moldova se vorbește limba moldovenească: „Eu consider că cetățenii acestui stat, aici, de sute de ani, din secolul 14, s-a vorbit limba moldovenească. Avem istoria noastră, istoria Moldovei. Avem Constituția noastră. Constituția Republcii Moldova, art 13 spune foarte clar că în Republica Moldova limba de stat este limba moldovenească. Eu, ca om de stat, eu respect Constituția”.

Dodon reafirmă faptul că prima vizită în calitate de președinte o va face la Moscova, iar pe cea de a doua la Bruxelles. Abia apoi va vizita Bucureștiul. Motivul: merge întâi în locurile unde sunt probleme de rezolvat. „Noi trebuie să facem primii pași unde avem mai multe subiecte și probleme de rezolvat. Noi acum avem foarte multe subiecte nerezolvate în relația cu Federația Rusă. Se referă la exporturi, la migranți, la alte probleme. De aceea, prima vizită oficială va fi la Moscova. A doua o planific să fie la Bruxelles, cu care, de asemenea, avem relații bilaterale pe care trebuie să le rezolvăm în regim de urgență. A treia va fi în România”, a mai spus Dodon.

Referitor la apropierea sa de Moscova, Dodon a declarat: „Ce înseamnă că suntem apropiați de guvernul de la Moscova? Este, cred, o etichetare pe care au încercat oponenții mei politici să mi-o aplice pe parcursul ultimilor ani. Eu nu sunt prorus sau proeuropean. Nu sunt proromân și nu sunt proucrainean. Eu sunt proMoldova. În capul mesei trebuie să stea intersele Republicii Moldova. Nu ascund, am relații destul de bune cu mai multți oficiali din Federația Rusă. Da, am avut întrevederi cu președintele Federației Ruse, cu speakerul Dumei de Stat (…) Avem semnate acorduri și cu partide din Uniunea Europeană”.

În ceea ce privește rezultatul alegerilor prezidențiale, noul președinte moldovean spune că nu sunt dovezi că scrutinul a fost fraudat. „Pe parcursul ultimilor 7 ani este a 11-a campanie electorală la care particip și pe care o conduc sub diverse forme. În acești 7 ani campania electorală din acest an a fost cea mai transparentă și a corespuns rigorilor internaționale. Toți observatorii internaționali au recunoscut că alegerile prezidențiale din Republica Moldova corespund standardelor”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli