Prima pagină » Magazin » Motivul pentru care acest pilot a fost arestat chiar înainte de decolare

Motivul pentru care acest pilot a fost arestat chiar înainte de decolare

Motivul pentru care acest pilot a fost arestat chiar înainte de decolare
Un pilot beat a fost arestat cu puțin timp înainte de decolarea din Canada, cu destinația Cancun, Mexic. Acesta avea alcoolemie de trei ori peste limita legală.

Un pilot de avion a fost arestat chiar înainte de a decola din Calgary, Canada, cu destinația Cancun, Mexic, dovedindu-se că avea de alcoolemia de trei ori peste limita admisă, scrie BBC.

Avionul, care avea la bord 100 de persoane, a plecat cu întârziere, compania fiind nevoită să cheme un alt pilot.

Însoțitorii de zbor au observat că bărbatul avea un comportament ciudat cu câteva ore înainte de zbor, iar apoi la leșinat. Aceștia au alertat autoritățile, care au venit și l-au escortat din cabină.

Avionul aparținea companiei canadiene Sunwing Airlines.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Xi Jinping în spatele ușilor închise: cele două laturi ale președintelui chinez și cum tratează puterile mijlocii
Cancan.ro
Pe ce dată s-au despărțit Cabral și Andreea Ibacka, de fapt! Lumea habar nu avea
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Românii au ales cel mai frumos oraș din țară: „Are problemele lui, dar la capitolul frumusețe nu se compară”
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
‼️ANUNȚUL făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Astra Arad va produce vagoane de tren cu destinație specială pentru NATO. La ce vor fi folosite
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
China cucerește industria mașinilor electrice