Prima pagină » Magazin » Premieră în lumea medicală. O bunică și-a născut propria nepoată

Premieră în lumea medicală. O bunică și-a născut propria nepoată

Premieră în lumea medicală. O bunică și-a născut propria nepoată
Premieră în lumea medicală. O femeie în vârstă de 67 de ani din Grecia și-a adus pe lume propria nepoată.

Din cauza unei probleme de sănătate, fiica acesteia, în vârstă de 43 de ani, nu putea duce sarcina la ternen, astfel că mama acesteia s-a oferit să fie mamă surogat. Deși bunica a reușit să țină sarcina până la 7 luni și jumătate, fetița venită pe lume este perfect sănătoasă, spun medicii greci.

„Mă simt mai mult bunică decât mamă. Fata mea a suferit mult atunci când a constatat că nu poate purta ea o sarcină”, a declarat Anastassia, precizând că decizia ei a fost ușor de luat.

Procedura de reproducere a fost asistată și monitorizată de către unul dintre cei mai renumiți specialiști în infertilitate, doctorul Konstantinos Pantos, coordonatorul Centrului de Reproducere Umană Genesis Atena.

Recomandarea video

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
AUR a recunoscut că Anca Alexandrescu a pierdut alegerile. Ce a spus Simion despre relația cu Georgescu
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cetatea Ada-Kaleh ar putea fi restaurată cu bani europeni