Surprizele lui ErdoÄŸan

S-ar putea găsi uni care să spună că, până pe 16 aprilie, nici un cuvânt al lui Recep Tayyip ErdoÄŸan n-ar trebui luat în serios. E în campanie, declară orice i-ar putea convinge pe alegători că e omul providențial al viitoarei Turcii prezindențiale (în care funcția de prim ministru nu va mai exista, șeful statului își va putea menține relațiile cu partidul său politic, vârsta minimă a candidaților la Parlament se va reduce la 18 ani).
    
Poate dacă discursurile sale incendiare s-ar învârti în țarcul politicii interne, dacă ar face promisiuni sforăitoare celor peste 55 de milioane de cetățeni din țară cu drept de vot și celorlalți 3 milioane cu drept de vot din diaspora s-ar înscrie în normalitatea politicianismului găunos. Îngrijorarea e că se repoziționează diplomatic, insultând și amenințând.

N-a transformat doar Uniunea Europeană într-un dușman al Turciei. E drept că, așa cum declară în adunările populare, țara sa a fost ținută la ușa Uniunii vreme de 54 de ani. (Uită însă să adauge și motivele).  Încă de marți seara, la televiziune, anunțase „surprize” în ce privește relația cu UE, ca la câteva zile mai târziu să dezvăluie că, după referendumul de schimbare a Constituției, s-ar putea să urmeze unul în legătură cu continuarea negocierilor de aderare. Pe de altă parte, continuă amenințările că oricând tratatul asupra migranților (de 3,2 miliarde) poate fi în orice moment reziliat.

Leguma pe care să nu o reîncălzești. Poate deveni toxică

12:00

SPORT Care sunt top 3 preferințe pugilistice pentru Lucian Bute

11:46

Mai mult și mai grav, inclusiv pentru securitatea României la Marea Neagră, e ambiguitatea care planează, de la tentativa de lovitură de stat, în relațiile Turciei cu NATO. Iar ultima declarație a președintelui ErdoÄŸan – făcută miercuri, la câteva ore după atnetatul de la Londra – e de-a dreptul sinucigașă: „Turcia nu este o țară cu a cărei mândrie să vă jucați (…) Dacă Europa continuă în acest fel, nici un european în nici o parte a lumii nu va mai putea circula în siguranță pe străzi”. Autointitulatul Stat Islamic ar invidia formularea.

Chiar astăzi, la o întrunire în cartierul muncitoresc Gaziosmanpașa, din Istanbul, președintele a reluat, cu și mai mult aplomb, atacurile la adresa Germaniei, acuzând-o că nu vinde armament Turciei (e vorba despre un anumit tip de tancuri, al căror export a fost suspendat), aliatului său în NATO, ci grupărilor teroriste (referința e la kurzii din Siria), acuzând liderii de la Berlin că îl fac pe el dictator, „dar când le zicem pe bună dreptate fasciști, autoritățile germane se ofensează”. A acuzat guvernul de la Berlin că nu ia măsuri împotriva găștilor neonaziste care desenează zvastici pe moschei.

Chiar dacă toate aceste ziceri ultranaționaliste ar fi pentru consum intern, în încercarea disperată de a reuni un popor dezbinat, problemele pe care președintele și le creează pe plan extern, cu aliații tradiționali și regionali, pot costa Turcia foarte scump. Dar nici un preț nu e prea mare pentru ca ErdoÄŸan să-și poată formaliza statutul de Sultan.