Prima pagină » Știri » Traian Băsescu mai așteaptă să afle dacă se redeschide un dosar de pe vremea când era primar

Traian Băsescu mai așteaptă să afle dacă se redeschide un dosar de pe vremea când era primar

Traian Băsescu mai așteaptă să afle dacă se redeschide un dosar de pe vremea când era primar
Magistrații Tribunalului București au admis, joi, cererea avocaților lui Traian Băsescu, astfel că hotărârea asupra redeschiderii dosarului "Flora" va fi luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că fostul președinte e acum senator.

Cătălin Năstase îl acuză pe fostul președinte Traian Băsescu că ar fi retrocedat ilegal, în 2003, pe vremea când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătrați în Dămăroaia, teren în valoare de aproximativ 100 milioane de euro pe care ulterior Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.

„Este vorba despre terenul din Poligrafiei, complexul Flora astăzi și practic sunt trei sau patru puncte care au ridicat suspiciuni cu privire la începerea urmăririi penale și anume terenul a fost revendicat într-o altă zonă, el era în Ilfov și a fost ridicat într-o altă competență în București , pe amplasamentul fostului hiprodrom. 2 hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din România au constatat că autorii succesorilor care au revendicat acest teren nu au avut acte de proprietate și 3 acest teren este de utilitate publică pentru că Apa Nova are în administrare de la Apele Române o conductă magistrală care dacă acaesta ar fi avariată ar putea inunda tot Bucureștiul. Singurii care și-au apărat acest drept, ca să zic așa, a rămas Apa Nova cu competențele pe care le au, au solicitat demolarea construcțiilor pentru că pune în pericol viața cetățenilor din București și astfel sunt sau patru probleme grave (…) În opinia mea, în momentul în care avea un Consiliu, avea la îndemână mapa pe care trebuia să semneze această decizie și se putea vedea foarte clar, la o primă analiză, că revendicarea era solicitată pe Ilfov, și nu pe București „, a declarat avocatul lui Cătălin Năstase, Marian Rupa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Locuințele noi din România vor trebui să își producă energie și să reducă dependența de gaz până în 2030
Digi24
„Trebuie să redeschidem Strâmtoarea Trump”. După Golful Mexic, liderul de la Casa Albă a botezat și Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Ionuț și Mădălina și-au pierdut viața. Greșeala care le-a fost FATALĂ
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Viktor Orban, huiduit copios în timpul unui miting electoral. „Vreți să dați banii maghiarilor Ucrainei!”
Mediafax
Explozie puternică într-un bloc din Caracal. Cel puțin patru apartamente sunt afectate
Click
Schimbări spectaculoase după Luna Plină în Balanță din 2 aprilie! 3 zodii trag lozul câștigător, atrag bani, sănătate și surprize neașteptate
Digi24
Metoda ingenioasă prin care sute de litri de motorină erau furați săptămânal de pe un șantier de modernizare a căii ferate
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran
Ce se întâmplă doctore
Noi imagini controversate cu Elena Băsescu! Cât de mult s-a schimbat fiica cea mică a fostului președinte. Operațiile estetice au transformat-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Este nevoie de fișă medicală pentru duplicat la permisul auto?
Descopera.ro
O structură bizară de pe Marte seamănă cu o piramidă egipteană antică
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
De ce ejaculările frecvente sunt importante pentru sănătate?