Prima pagină » Știri » Interceptații în dosarele penale pot contesta măsura, chiar dacă nu ajung ca inculpați în instanță

Interceptații în dosarele penale pot contesta măsura, chiar dacă nu ajung ca inculpați în instanță

Interceptații în dosarele penale pot contesta măsura, chiar dacă nu ajung ca inculpați în instanță
Judecătorii Curții Constituționale au decis joi că persoanele care sunt interceptate sau supravegheate tehnic în timpul urmăririi penale, din dispoziția procurorilor, dar din diverse motive nu ajung ca inculpați în instanță (fie rămân în dosar ca martori, fie sunt scoși de sub urmărire penală, etc.) pot și ei să conteste legalitatea acestor măsuri luate de procurori împotriva lor. Până acum, Codul de Procedură Penală nu prevede această posibilitate - contestațiile față de legalitatea măsurilor de supraveghere tehnică pot fi făcute doar de inculpați, în cadrul procesului penal.

Curtea Constituțională a decis că articolul 145 din Codul de Procedură Penală este neconstituțional, în măsura în care nu permite persoanelor care nu au calitatea de inculpat, dar sunt vizate în timpul urmăririi penale de măsuri tehnice de supraveghere (interceptări ale comunicațiilor, filaje, etc.), să conteste în instanță legalitatea acestor măsuri dispuse de procurori.

Articolul de lege prevede că procurorii sunt obligați să informeze în scris persoanele care fac obiectul unui mandat de supraveghere tehnică, în cel mult 10 zile după încetarea supravegherii. Persoanele respective au dreptul să ia la cunoștință de conținutul proceselor verbale ale supravegherilor tehnice, iar procurorii sunt obligați să asigure ascultarea convorbirilor, a comunicărilor sau vizualizarea imaginilor rezultate din supravegherea tehnică care i-a avut ca subiect. Procurorii pot amâna, motivat, această informare a subiecților, în caz că ancheta ar fi periclitată, ar fi puse în pericol anumite persoane sau ar pune în dificultate supravegherea tehnică a altor persoane din dosar.

Curtea Constituțională a admis această excepție de neconstituționalitate cu majoritate de voturi și „a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională”.

Judecătorii CCR au constatat că supravegherea tehnică poate fi dispusă de procurori asupra oricărei persoane, indiferent de calitatea pe care aceasta o are într-un dosar penal, fiind suficientă deschiderea urmăririi penale in rem (asupra faptelor).

„Totodată, Curtea a constatat că, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalității măsurii supravegherii tehnice este circumstanțiată de legiuitor numai în ceea ce privește persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum și în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluționează plângerea împotriva soluției de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală”, arată CCR.

Curtea arată că metodele speciale de supraveghere reprezintă „intruziuni/ingerințe în viața privată a persoanelor”. „Plecând de la aceste premise, Curtea a constatat că în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerință în viața privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori dispunerii acestora, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării  îndeplinirii condițiilor și, implicit, al legalității măsurii respective. Existența unui control a posteriori ce are în vedere aceste aspecte se constituie într-o garanție a dreptului la viață privată, care conturează și, în final, pe lângă celelalte elemente necesare și recunoscute la nivel constituțional și convențional, determină existența proporționalității între măsura dispusă și scopul urmărit de aceasta, precum și necesitatea acesteia într-o societate democratică”, arată CCR.

„Curtea a constatat că reglementarea actuală a modalității de contestare a legalității măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane altele decât inculpatul, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanță de judecată care să poată analiza acest aspect, ceea ce se constituie într-o  încălcare a prevederilor art.26 și art.53 din Constituție, precum și a celor ale art.8 și art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, mai explică judecătorii CCR.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar de la secția penală a ÎCCJ.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump a ajuns la cel mai scăzut nivel în sondaje de la începutul celui de-al doilea mandat
Digi24
Cea mai mare companie aviatică din Europa reține la sol zeci de avioane
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Autoritățile olandeze au găsit coiful de la Coțofenești
Mediafax
Averea ascunsă a celor mai bogați 0,1% depășește bunurile deținute de jumătate din populația lumii
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Este violența înnăscută sau învățată? Un nou studiu încearcă să facă lumină!