Prima pagină » Magazin » Prințul Harry dezvăluie cum a reușit să treacă peste moartea mamei sale, prințesa Diana

Prințul Harry dezvăluie cum a reușit să treacă peste moartea mamei sale, prințesa Diana

Prințul Harry dezvăluie cum a reușit să treacă peste moartea mamei sale, prințesa Diana
Prințul Harry a vorbit, într-un interviu recent, despre cum a făcut fața traumei provocate de moartea mamei sale, prințesa Diana, în 1997. După doi ani pe care i-a trăit într-un "haos total", acesta mărturisește că a căutat ajutor specializat, lucrul care l-a ajutat să își regăsească echilibrul interior, potrivit Huffington Post.

Prințul Harry, în vârstă de 32 de ani, a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, că modul în care a înțeles să se confrunte cu moartea bruscă a mamei sale, survenită în urma accidentului de mașină suferit la Paris, a fost să își suprime emoțiile.

„Pot să spun că după pierderea mamei la vârsta de 12 ani, mi-am suprimat orice emoție timp de 20 de ani, lucru care mi-a afectat atât viața personală, cât și cea profesională”, mărturisește Harry.

„Modul în care am înțeles să fac față a fost să îmi bag capul în nisip, să refuz să mă gândesc la mama pentru că la ce ar fi ajutat? Nu ar fi adus decât tristețe, nu ar fi putut să o aducă înapoi”, mai susține acesta.

Până la vârsta de 20 de ani, mărturisește Harry, a simțit că era pe punctul de a exploda.

„Au fost numeroase ocazii în care simțeam că aveam să clachez pe fondul suferinței, minciunilor și prejudecăților pe care le vedeam a răsări din toate părțile”, a mai mărturisit el.

După alți doi ani care au fost învăluiți în haos, Harry susține că a luat decizia, la vârsta de 28 de ani, să meargă la consiliere și să se deschidă, să vorbească despre ceea ce simțea. Totodată, mărturisește că lecțiile de box l-au ajutat să se stăpânească în contextul în care a fost foarte aproape, la un moment dat, să lovească pe cineva.

În același timp, prințul Harry îi încurajează pe ceilalți să învețe din experiența sa.

„Odată ce începi să vorbești despre ceea ce simți, realizezi că nu ești singur în asta”, a mai spus el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic