Prima pagină » IT&C » Cât de nocive sunt ecranele tactile asupra copiilor mici. Cum le afectează somnul. STUDIU

Cât de nocive sunt ecranele tactile asupra copiilor mici. Cum le afectează somnul. STUDIU

Cât de nocive sunt ecranele tactile asupra copiilor mici. Cum le afectează somnul. STUDIU
Somnul este un element esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că micuții, cu vârste cuprinse șase și 11 luni, care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puțin.

La studiu au participat 715 părinți, care au monitorizat somnul copiilor. S-a aflat că fiecare oră în care un copil se joacă cu un smartphone sau tabletă înseamnă, în medie, o scădere a duratei somnului cu 15,6 minute. Pe noapte media ajunge la 26,4 minute.

Totuși, cercetările sunt abia la început, iar oamenii de știință evită să recomande eliminarea totală a smartphone-urilor din portofoliul de jucării al copiilor foarte mici. Aceștia dorm, în medie, 10-12 ore pe zi, iar câteva minute de somn în plus sau minus nu ar trebuie să-i afecteze. „Este prea devreme să facem proclamații”, a declarat Dr. Tim Smith, liderul echipei care a realizat studiul.

Copiii monitorizați s-au jucat, în medie, 25 de minute cu smartphone-uri sau tablete, iar timpul petrecut dormind s-a redus, tot în medie, cu 6 minute.

Un alt studiu, realizat de aceeași echipă, a arătat că dispzotivele cu ecrane tactile aduc și beneficii atunci când sunt folosite de copii. Acestea accelerează dezvoltarea psiho-motorie a acestora.

Citește în continuare pe Go4it.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O terapie surprinzătoare îi ajută pe oameni să nu se mai teamă de eșec