Prima pagină » Știri » Are sau nu Bucureștiul un nou logo? Membru al juriului: Ține de subiectivism. În primul rând, nici nu e câștigător încă

Are sau nu Bucureștiul un nou logo? Membru al juriului: Ține de subiectivism. În primul rând, nici nu e câștigător încă

Are sau nu Bucureștiul un nou logo? Membru al juriului: Ține de subiectivism. În primul rând, nici nu e câștigător încă
Alegerea unei imagini reprezentative pentru Capitala a generat dezbateri ample în mediul online.După ce primul logo ales a fost descalificat, s-a ales o altă lucrare, și ea contestată. Cel care a creat noul logo spune că nu e plagiat, un membru al juriului susținând că ține de subiectivism.

Vladimir Nicula, membru în juriul care a selectat noul logo al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că, în opinia sa, această creație este una foarte reușită, dar încă nu este câștigătoare, pentru că trebuie să treacă o săptămână, perioadă în care se va stabili dacă se aseamănă cu alte simboluri.

„În primul rând nu este câștigător, încă. O să fie declarat câștigător după ce trece o săptămână, în care societatea să își spună opinia, dacă există sau nu similitudini, asemănări cu alte simboluri. Este clar, însă, că a punctat mult în fișa fiecărui membru al juriului, mie mi s-a părut că are un aer elegant, poate chiar prea intelectual din punctul meu de vedere. Pentru mine încercările de a stiliza litera > au contat foarte mult, iar acest logo reușește să transforme litera în ceva interesant, în ceva frumos și atractiv. Există o anumită delicatețe a rezultatului final, dă o anumită eleganță logo-ului, dă demnitate și sobrietate Bucureștiului”, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Vladimir Nicula, lector în cadrul Universității de Arhitectură Ion Mincu, din București.

La scurt timp după publicarea noului logo, în mediul online au apărut mai multe acuzații de plagiat. Cele mai răspândite făceau referire la coperta unui manual de geometrie, din anii ’50, în timp ce altele se refereau la un logo conceput pentru orașul Bologna, din Italia.

„Mie mi s-a părut că seamă destul de mult cu lucrările arhitectului american Frank Lloyd Wright, care a lucrat prin anii ’20-’30, dar nu e identică. Am văzut chestia asta cu Bologna, și acolo sunt niște asemănări, pentru că, normal, este tot litera >, dar ce e fundamental diferit la proiectul românesc e că verticala literei e formată din stilizarea unor clădiri din București. La proiectul cu Bologna, care nici măcar nu a fost aprobat, nu e logo-ul orașului, doar a fost conceput, la un moment dat de cineva și atât, ei bine, în acel logo există niște trasee geometrice care se schimbă, deci e ceva fundamental diferit. Ține un pic de subiectivism, de părerea fiecăruia și de ceea ce vrem să punem în evidență”, a mai explicat Vladimir Nicula.

Alături de Vladimir Nicula, din juriul care a selectat logo-ul Capitalei au mai făcut parte Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, profesorul Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, Anca Boeriu, lector la departamentul Grafică al UNARTE, Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Dochița Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”, Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”, Corina Vințan, managing partner „Links Associates” și Mirel Palada, sociolog.

Contactat de jurnaliștii MEDIAFAX, Mirel Palada nu a vrut să comenteze alegerea noului logo, postând ulterior un mesaj critic pe Facebook la adresa mai multor jurnaliști și instituții mass-media.

„Din ce în ce mai mulți români sunt ferm convinși că logo-ul Bucureștiului este luat de pe coperta unui manual de geometrie descriptivă din anii 50. Și se bucură cu bucurie rea, otrăvită. Pentru că își doresc suferința celorlalți. Inimi mari, generoase. Vă place cât de ușor pot fi prostiți oamenii?, a scris Mirel Palada pe pagina sa de Facebook.

După discuțiile din mediul online, Primăria Capitalei a reacționat, susținând că Gabriela Firea este în centrul unei campanii de compromitere.

„Coperta cursului de geometrie descriptivă din 1959 pe care ar apărea exact imaginea logo-ului ales de juriul concursului este un fals grosolan”, susținea Primăria Capitalei.

Contactat de MEDIAFAX, creatorul noului logo al Capitalei, Alexandru Mihai Nenciu, a respins toate acuzațiile aduse în mediul online și a explicat cum a conceput fiecare element simbolistic.

„Confirm că nu este plagiat, iar eu suțin asta în continuare, chiar dacă pe internet am văzut foarte multe păreri pro și contra.Singurele similitudini pe care le-am văzut între logo-ul creat de mine și logo-ul Bologna sunt între buclele literei >. Dar, dacă faceți un exercițiu de imaginație foarte ușor și desenați un >, care are ambele bucle rotunjite, și le suprapuneți, veți ajunge la aceeași formă ca mine. Logo-ul a fost realizat într-un program vectorial, pentru că așa impunea concursul. M-am inspirat foarte mult din perioada interbelică și, ca simbol modern al Bucureștiului, a fost Stadionul Național. Pe logo se regăsesc, în stanga, în partea de sus Ateneul Român, la mijloc Palatul CEC, iar jos este Arcul de Triumf. Arena Națională este reprezentată de cele două bucle al >-ului, iar intersecția dintre cele două sunt pistele de alergare din interiorul stadionului. Dacă puneți Stadionul Național văzut de sus, veți ajunge la acea formă. Buclele >-ului se regăsesc, dar la dimensiune mai mică, pe tot parcursul logo-ului. Aceeași buclă de la >-ul mare, de la literă, se regăsește și în buclele de la CEC Bank (n.r. inserat în logo), și în arcele care formează coloanele de la Ateneul Român, și în poarta Arcului de Triumf, și în capela Ateneului”, a declarat pentru MEDIAFAX designer-ul Alexandru Neciu.

Acesta s-a clasat pe locul al doilea la concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru București, organizat de Primăria Capitalei, dar a fost declarat câștigător după ce logo-ul de pe locul întâi a fost descalificat din cauza asemănărilor foarte mari cu simbolul orașului Taipei. Cu toate acestea, pentru a se asigura că lucrarea nu este un plagiat și nici nu se aseamănă cu alte simboluri, Primăria Generală a Bucureștiului a decis ca înmânarea propriu-zisă a premiului de 50.000 de lei și semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor să aibă loc în termen de șapte zile de la comunicarea publică a deciziei, care a avut loc vineri.

„Chiar dacă se naște mai greu, un logo al orașului este necesar, ca element de identitate, atât pentru locuitorii săi cât și pentru cei care îl vizitează. Trebuie să intrăm în rândul lumii civilizate și în acest domeniu, ceea ce nu afectează în niciun fel prioritățile administrației, respectiv sănătatea, învățământul, infrastructura, mediul”, a declarat Gabriela Firea într-un comunicat remis mass-media.

În concurs s-au înscris, în total, 230 de persoane, dar au fost validate doar 204 proiecte de logo. Juriul a punctat lucrările în funcție de relevanța pentru tema concursului, design atractiv, originalitate – îmbinarea elementelor istorice ale Bucureștiului cu tendințele actuale, funcționalitate – să fie ușor de recunoscut, să poată fi imprimat și pe suprafețe mici fără să se piardă detalii esențiale și adaptabilitate.

Primăria Capitalei a anunțat, de asemenea, că în perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie și parțial, în tema concursului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
BREAKING! Pericol la Marea Neagră: s-a emis Ro-ALERT
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
Surpriză de proporții! Câte zile de caniculă anunță meteorologii Accuweather pentru luna iulie, în România
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Toate scheletele de Homo Naledi găsite vreodată sunt de sex feminin. Ce indică acest lucru?