Prima pagină » Știri » Sociologul Mircea Kivu recunoaște că a semnat angajament cu fosta Securitate. „Nu găsesc alt resort decât lașitatea”

Sociologul Mircea Kivu recunoaște că a semnat angajament cu fosta Securitate. „Nu găsesc alt resort decât lașitatea”

Sociologul Mircea Kivu recunoaște că a semnat angajament cu fosta Securitate. „Nu găsesc alt resort decât lașitatea
Sociologul Mircea Kivu recunoaște că a semnat un angajament cu fosta Securitate și a dat mai multe note informative sub numele de cod „Mihai". Dezvăluirea a fost făcută pe contul său de Facebook. „Știam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi știu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât lașitatea. Desigur, erau niște amenințări voalate, că mi-aș putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune "nu". Mi-am spus că voi reuși să-i "fentez", să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi știut deja", scrie el în postare.

Sociologul povestește că a fost contactat la mijlocul anilor `80, la scurt timp după ce obținuse un post la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcții Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Kivu susține că dincolo de discursul despre pericolele interne și externe cu care securistul institutului a încercat să-l convingă, au existat și amenințări voalate că și-ar putea pierde locul de muncă, însă nimic concret. 

Sociologul mărturisește că a dat mai multe note informative, însă nu a primit niciodată bani în schimb. „De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare. Cred că aș fi vrut să uit acest episod, de care îmi e rușine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securității. În ce măsură am făcut poliție politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că așa este”, notează el în final. 

Iată mai jos textul integral al postării

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puțin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcții Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuție”, cu două persoane pe care nu le cunoșteam, dar care s-au recomandat drept ofițeri de Securitate. 

Mi-au ținut un discurs despre pericolele interne și externe care ne amenință țara, despre datoria cetățenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoștința “organelor statului” acele acțiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol. M-au întrebat dacă aș fi de acord ca, în măsura în care aș afla despre asemenea acțiuni, să le aduc la cunoștință. Am răspuns afirmativ. Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face așa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”. 

Știam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi știu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât lașitatea. Desigur, erau niște amenințări voalate, că mi-aș putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuși să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi știut deja. 

În săptămânile următoare, m-au contactat și mi-au cerut să le spun ce știu despre un fost coleg de facultate, care plecase din țară cu câțiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alți adepți ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu știam mare lucru, le-am spus ce știam din scrisorile pe care le schimbasem prin poștă – scrisori al căror conținut bănuiam că oricum îl cunoșteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut. 

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou și ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) și m-au întrebat ce știam despre sociologul N.G., pe care îl cunoșteam din vremea studenției mele și cu al cărei soție (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu șefi ai comunității rome. Le-am spus că știu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind și el rom, că întreprinde și publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunități, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.
Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soția lui N.G. – dacă știu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (și am scris) că știam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărți de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută și nouă, colegilor. I-am spus și ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea și de soțul ei, și mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoștință despre frecventarea Institutului American). 

Nu m-au mai căutat câțiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu și bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt șanse de succes, am făcut o cerere de pașaport. Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârșitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulți foști colegi de liceu sau de facultate). Am scris lista celor cu care mă văzusem, și câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu știam. 

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative. După un an, am cerut să fac o vizită în Franța, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată. 

De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare. Cred că aș fi vrut să uit acest episod, de care îmi e rușine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securității. În ce măsură am făcut poliție politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că așa este.

P.S. Știam că CNSAS desfășoară o investigație în privința mea, dar nu știu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigație. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoștință”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!