Prima pagină » Știri politice » Deputatul Remus Borza, dat afară din ALDE, după ce a refuzat să voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu

Deputatul Remus Borza, dat afară din ALDE, după ce a refuzat să voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu

Deputatul Remus Borza, dat afară din ALDE, după ce a refuzat să voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu
Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis excluderea din partid a deputatului Remus Borza, ca urmare a încălcării de către acesta a deciziilor adoptate de forurile statutare ale partidului și a votului de la moțiune.

„Deputatul Remus Borza nu a fost sancționat pentru „delict de opinie”, așa cum a afirmat acesta în spațiul public, ci pentru nerespectarea unei decizii rezultată din votul democratic din forurile de conducere ale ALDE, la care și domnia sa a participat. Opiniile exprimate în cadrul reuniunilor acestor foruri sunt luate în calcul, însă ceea ce contează este opinia majorității. Opiniile membrilor ALDE sunt liber exprimate, dar deciziile se iau în urma dezbaterilor cu votul majorității”, se arată într-un comunicat al ALDE.

Totodată, reprezentanții partidului transmit că „Remus Borza a ales să înșele încrederea pe care colegii i-au arătat-o preferând să-și negocieze o poziție de ministru al Energiei într-un ipotetic Guvern Grindeanu 2. Să nu ducă domnul Borza grija ALDE pentru că așa cum ne-am descurcat și până la venirea dânsului în ALDE, ne vom descurca și în continuare bazându-ne pe membrii de onoare și de caracter”.

Remus Borza este singurul parlamentar ALDE care, la votul pe moțiune, a decis să voteze împotriva acesteia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător