Prima pagină » Magazin » Care este cel mai sexy accent din lume

Care este cel mai sexy accent din lume

Care este cel mai sexy accent din lume
Citește detalii în Gândul

Conform studiului, accentul francez continuă să seducă, astfel că a depășit farmecul accentului italian și al celui spaniol, acestea ocupând următoarele locuri în clasament. Pe locurile patru și cinci se situează accentul german și cel portughez.

Sondajul, care a consultat 15.000 de utilizatori Babbel, a arătat că accentul francez este cel mai seducător pentru un procent covârșitor de 63% dintre australieni și 43% dintre americani, în timp ce un impresionant 47% dintre italieni consideră că accentul francez este irezistibil.

Și se pare că sentimentul este reciproc, 40% dintre alegătorii francezi alegând limba italiană ca fiind accentul cel mai atrăgător.

Într-o lume în care unele accente sunt clasificate ca fiind „cele mai sexy”, în mod inevitabil există și cele care se încadrează în categoria „cel mai puțin sexy”, printre acestea numărându-se accentul turc care se află pe penultimul loc, apoi accentele danez, olandez și rus.

Recomandarea video

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
Diana Buzoianu: Șeful de la ESZ m-a amenințat cu sindicatele dacă mă ating de el, spune că e un om periculos și are susținere politică
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Două scenarii în care rușii ajung la Gurile Dunării. General de top: „E NATO pregătită pentru o asemenea ipostază?”
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2025: Când ai voie să depășești chiar dacă linia este continuă
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?